Polițiștii continuă cercetările în acest caz.
Polițiștii au verificat stațiile de cale ferată și două trenuri de călători, fiind legitimate și verificate 120 de persoane. În cadrul acțiunii au fost depistați 4 minori dați dispăruți la nivel național.
De asemenea, polițiștii au dat peste un botoșănean care avea asupra sa, în tren, trei cuțite:
„În cadrul raziei, polițiștii au constatat, în flagrant delict, o infractiune de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Asupra unui bărbat din Botoșani care călătorea pe ruta Timișoara-Iași, polițiștii au descoperit 3 cuțite ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
Alte două persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și distrugere au fost depistate de către polițiști și conduse la audieri, scrie bistriteanul.ro
Click AICI pentru video