Doi PSD-işti grei : Primarul nu ne-a consultat cu directorul Zonei Metropolitane

 

Primăriţa Aneta Gireadă de la Mihai Eminescu nu este singurul alescare susţine că Ovidiu Portariuc nu a consultat-o când a nominalizat noul director pentru Zona Metropolitană. Chiar şi doi colegi de partid ai edilului şef, percepuţi drept principali sfătuitori, susţin că nu au fost întrebaţi despre numirea lui Cătălin Olaru.
Mihai Balta Mihai Tincu
Consilierul local Mihai Tincu susţine că l-a sprijinit pe Florin Egner fără să ştie că pe numele acestuia exista o hotărâre de colaborator al Securităţii emisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că, după ce a picat această variantă, nu a mai purtat discuţii cu primarul pe tema şefului de la Zona Metropolitană. „Eu nu am ştiut nimic de băiatul acesta, de Cătălin Olaru”, a afirmat Mihai Tincu, explicând că nu are vreo legătură cu noua nominalizare.
CITEŞTE ŞI:
 Noul director al lui Portariuc : fiu de patron, sponsor PSD & finul lui Baltă
„L-am cununat acum vreo 10 ani fiindcă îl cunoşteam pe tatăl său, Viorel Olaru de la Dova”, ne-a declarat Mihai Baltă. Deputatul a respins însă orice asociere între existenţa acestei rudenii şi nominalizarea lui Cătălin Olaru. Parlamentarul ne-a spus că nu s-a mai văzut de două-trei luni cu finul său, că nu a vorbit cu primarul despre directorul de la Zona Metropolitană şi că a fost surprins de nominalizare, despre care ar fi aflat abia după ce s-a produs.
Mihai Baltă şi Mihai Tincu sunt vicepreşedinţi atât la organizaţia judeţeană PSD Botoşani, cât şi la cea municipală.
CITEŞTE ŞI:
 Portariuc trece limita bunului simţ : Flutur vinovat şi cu turnătorul de la Metropolitană