Guvernul crește salariile bugetarilor, majorări cu până la 50% în septembrie

Guvernul pregătește o creștere a salariilor pentru angajații la stat. Majorarea îi vizează pe toți bugetarii, cu excepția demnitarilor și a personalului încadrat la nivelul administrației publice locale.

 

Salariile bugetarilor ar putea să crească din nou, chiar de luna aceasta, potrivit unui proiect de OUG în care este prevăzut acest aspect. Salariile ar putea fi majorate cu până la 50%, potrivit actului normativ. 

 

Bugetarii ar putea avea salarii mai mari chiar începând cu august 2022, luna care tocmai a început, pe fondul unui nou proiect de OUG în care sunt incluse majorări substanțiale de salarii, în mai multe instituții. Banii intră pe card în septembrie.

 

Personalul din instituțiile și autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile este cel care urmează să beneficieze de majorări de salarii cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care e implicat, scrie România TV.

 

Mai există, totodată, o serie de angajați care beneficiază de o majorare de 15% a salariului de bază. Aceștia fac parte din:

 

  • Ministerul Finanțelor
  • Ministerul Muncii
  • Ministerul Mediului
  • Ministerul Dezvoltării
  • Ministerul Investițiilor și Proiectelor europene
  • Ministerul Sănătății
  • Ministerul Educației
  • Ministerul Culturii
  • Ministerul Transporturilor
  • Casa Națională de Asigurări de Sănătate
  • Instituțiile aflate în subordinea acelora de mai sus
  • Funcționarii publici din Administrația Prezidențială
  • Secretariatul General al Guvernului
  • Ministerul Justiției
  • Funcționarii publici parlamentari din serviciile Parlamentului