Grozăvie la vecini: Un bărbat a șantajat o minoră cu poze compromițătoare ca să se culce în continuare cu el

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Iași au dispus marți reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui bărbat cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă și șantaj.

 

Slăbiciune pentru fete


Potrivit DIICOT, în perioada iulie 2021 - februarie 2022, inculpatul a produs și deținut în sistemul informatic care îi aparținea fotografii și înregistrări video cu o minoră în ipostaze sexuale explicite.


Ba mai mult, în intervalul octombrie 2022 - februarie 2023, a determinat-o, prin folosirea de amenințări cu postarea în mediul virtual a acestor materiale, să continue relația pe care fata nu o mai dorea.


De asemenea, în perioada august-septembrie 2019 inculpatul a produs și deținut în sistemul informatic care îi aparținea înregistrări video cu o altă minoră în ipostaze sexuale explicite.

 

Laptopul buclucaș


La percheziția domiciliară efectuată pe 25 aprilie 2023, la locuința inculpatului au fost descoperite și ridicate două telefoane mobile, un laptop si un stick de memorie în care au fost identificate materiale pornografice cu minori.


Astăzi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași, cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.


Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași.


DIICOT precizează că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

FOTO: depositphotos.com