În noaptea de joi spre vineri, un autocar care nu mai avea autorizație de transport persoane din luna septembrie, a fost implicat într-un grav accident, lovind o mașină și un stâlp de curent. Ambulanța și SMURD-ul au dus la spital zeci de persoane, printre care s-a aflat și șoferul mașinii
Potrivit stiriperesurse.ro, aproape 30 de oameni au ajuns la spital, în stare gravă, în noaptea de joi spre vineri, în urma unui accident de autocar produs în Caransebeş. Un autocar care transporta muncitorii unei firme de la marginea oraşului a lovit în plin o maşină şi un stâlp de curent. "Din primele cercetări, rezultă că şoferul autocarului a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit o maşină şi un stâlp de electricitate", a declarat pentru resita.ro, comisar şef Decebal Davidoiu, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere Caraş-Severin.
De asemenea, stiriperesurse.ro mai informează că mai multe ambulanţe au preluat răniţii şi i-au transportat la spital. Printre victime se află şi şoferul autoturismului. A fost activat codul roşu, iar locul accidentului a fost eliberat. Toate victimele au fost transportate la spitalul din Caransebeş cu autospecialele ambulanţei şi SMURD. ”Dintre răniţi, doar două persoane sunt mai grav rănite şi prezintă politraumatisme, însă viaţa lor nu este pusă în pericol", a declarat pentru resita.ro dr. Adrian Truica, director medical în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Caraş-Severin. Autocarul nu mai avea autorizaţie de transport persoane din luna septembrie.