Golul Botoșaniului dedicat lui Grozavu: Alături de Leo VIDEO

Golul lui Andrei Miron, prin care FC Botoșani a deschis scorul în minutul 17 al meciului cu Timișoara, în primul meci al play-off-ului, i-a fost dedicat de fundașul central antrenorului Leo Grozavu.

 

Tehnicianul și-a dat demisia miercuri, la două zile după gestul care "i-a pus în cap" lumea fotbalului. Conducerea clubului încă nu i-a acceptat-o, preferând să îi lase o perioadă de timp pentru a se gândi mai bine asupra deciziei, iar la meciul de vineri pe bancă au stat Alin Bordeanu și Alin Bejan, care asigură interimatul până la revenirea lui Grozavu sau până la instalarea unui nou antrenor principal.


Gestul lui Miron ar putea fi semnul care anunță întoarcerea lui Leo Grozavu pe banca botoșănenilor, scrie DigiSport.


Golofca, "victima" lui Leo Grozavu din meciul precedent, a început pe bancă întâlnirea cu Timișoara. A fosat introdus în ultima treime a partidei și nu s-a făcut remarcat cu ceva.


FC Botoșani a pierdut cu 1 – 2 partida disputată vineri seară, pe Stadionul Municipal, cu ACS Poli Timișoara.

CLICK PENTRU VIDEO