Grupul format din aproximativ 50 de tineri a fost observat pe camerele de supraveghere din zonă.
Duminică, 27 octombrie, în jurul orei 18:37, polițiștii locali cu atribuții în identificarea faptelor contravenționale sau penale prin activitatea de supraveghere video a municipiului, în timp ce se aflau de serviciu în Dispecerat, au observat în zona Centrului Istoric, un grup de aproximativ 50 de tineri.
Prin gesturile manifestate de aceștia, reieșea că sunt gălăgioși, unii dintre ei urcându-se cu picioarele pe fântâna arteziană din fața Bisericii Uspenia.
În zonă, a fost direcționată patrula de ordine publică a Poliției Locale, care a aplicat tinerilor avertismente verbale și i-au îndepărtat din zonă, aceștia afirmând că se află acolo pentru a filma un videoclip.