George Simion a inaugurat sediul AUR din Centrul Vechi: conferință pe scări, o pâine cât o țară, selfie-uri & TikTok – VIDEO & GALERIE FOTO

La doi ani după ce a intrat în Parlament, Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și-a deschis un sediu în Centrul Vechi. Inaugurarea a fost una cu fast și a avut loc în prezența liderului național al formațiunii.

 

Într-o fostă farmacie


Noua casă a AUR-ului a fost amenajată într-o fostă farmacie, Eusebiu Cilibiu, președintele organizației municipale a partidului și artizanul preluării acestui spațiu, explicând că Primăria Botoșani a refuzat să repartizeze un imobil astfel încât problema a trebuit să se rezolve în privat.


În jur de o sută de oameni, unii dintre ei purtând tricolorul cu stema AUR în mijloc, s-au strâns cu o oră înainte de cea programată, 11:00.


Sfințirea a fost oficiată de părintele protopop Petru Fercal împreună cu alți doi preoți și în timpul acesteia a sosit și George Simion, președintele AUR.


A fost întâmpinat cu o pâine care reda harta României, însă deputatul a refuzat atunci să guste, așteptând finalul serviciului religios.

 

”Este din ce în ce mai greu ca să ții un tricolor în mână”


Rând pe rând au luat cuvântul șefii organizației Botoșani, după care microfonul a ajuns la liderul național al partidului.


Acesta a ieșit însă afară pentru a se adresa și oamenilor care așteptau în frig întrucât nu au mai încăput înăuntru astfel încât anunțata conferință de presă s-a transformat într-un monolog la zero grade.


De pe scările partidului, după ce s-a arătat deranjat că boxa produce microfonie, George Simion a abordat același discurs populist consacrat, de la românii care trudesc în străinătate și care sunt înlocuiți cu nepalezi și srilankezi la răscumpărarea de către stat a Petrom și a altor companii de anvergură și cedarea acțiunilor către populație.


”Este din ce în ce mai greu ca să ții un tricolor în mână, este din ce în ce mai greu să vorbești de istorie, de neam, având în vedere că țara noastră nu este unită în momentul ăsta. Nu este unită teritorial pentru că am rămas la configurația impusă de Stalin după al Doilea Război Mondial. Avem un stat mai mult sau mai puțin artificial (Ucraina – n.r.), dar în care nu dăm acum pentru că este totuși un stat agresat de către Rusia, dar care nu se poartă cum trebuie cu românii noștri”,


George Simion, președinte AUR.


După aproximativ un sfert de oră, în care a fost întrerupt de câteva ori pentru aplauze, a așteptat întrebări.


Doar doi botoșăneni au ținut să îi vorbească: Florin Zberea ”Carai”, care nu a avut o întrebare anume și o botoșăneancă ce voia să afle cum poate să achiziționeze acțiuni la companii românești.

 

Audiențe printre poze


Apoi, George Simion a intrat în sediu, unde i-a invitat și pe cei de afară ca să se încălzească la un ceai sau o cafea și s-a apucat de transmis în direct pe TikTok, anunțând fanii rețelei de socializare menționate că va intra zilnic live.


A acceptat apoi să guste din pâinea în formă de România, arătând că îi lipsesc câteva teritorii, după care a urmat o lungă ședință foto în care admiratorii liderului politic și-au făcut selfie-uri cu acesta.


Printre poze sau chiar în timpul acestora, George Simion a ținut și ceva audiențe ad-hoc, de la un agricultor nemulțumit de valorificarea produselor la o locuitoare a Centrului Istoric supărată pe ”judecătorii și procurorii corupți”, care i-ar fi creat probleme cu fostul concubin și cei cinci copii.


După care a cerut să i se aducă geaca pentru a merge în Piața Centrală.


În noul spațiu își are cabinetul parlamentar și deputatul Radu Grădinaru, prezent de altfel la inaugurare, senatorul Dorinel Cosma, nelipsit nici el de la eveniment, având cabinetul în zona ”capătul lui 1”.