Gata evaluarea directorilor PDL, doi sunt în pericol

 

Democrat-liberalii botoşăneni au finalizat în sfârşit evaluarea activităţii directorilor serviciilor publice deconcentrate. Aceasta a fost realizată de preşedintele organizaţiei împreună cu şefii de colegii parlamentare şi preşedintele Consiliului Judeţean, iar în această perioadă se lucrează la procesarea rezultatelor.

Cătălin Flutur, Mihai Ţâbuleac şi cei patru demnitari din Legislativ au completat practic o serie de chestionare cu aceleaşi întrebări la fiecare şef de instituţie, având variante de răspuns de genul “foarte bine”, “Bine”, “nesatisfăcător”. Liderii PDL refuză să divulge rezultatele acţiunii, susţinând că, deşi s-a analizat activitatea unor persoane care ocupă funcţii publice, aceasta a fost realizată de partid şi este un instrument de lucru intern. “Deocamdată nu am avut un Birou Permament Judeţean în care să se discute rezultatele”, ne-a declarat deputatul Cătălin Buhăianu.
Director rămas fără post în timpul evaluării
Pe de altă parte, unii dintre liderii PDL recunosc că sunt şi directori care nu au ieşit tocmai bine. “Vreo doi directori ar putea să înceapă să îşi fac probleme”, ne-a spus senatorul Daniel Humelnicu, membru al comisiei de analiză, care însă a evitat să facă nominalizări. Cert este că PDL-iştii nu şi-au evaluat decât proprii directori, adică pe cei sprijiniţi de partid, cei foarte puţini care au fost susţinuţi de alte formaţiuni, cazul lui Cristian Delibaş de la Direcţia Agricolă, nefăcând obiectul acestei acţiuni. La fel de sigur este că tocmai în perioada evaluării unul dintre directori, Ion Constantin de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultută şi-a pierdut postul.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
 PDL-iştii bat cuie în fotoliile directorilor, n-au evaluat unul şi nici nu mai au termen
 Bătaie de joc cu evaluarea directorilor PDL