Cocori pentru Japonia și 1.000 de dorințe la Mihai Eminescu - FOTOGALERIE

 

Elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Botoşani au desfăşurat în cadrul Săptămânii Globale a Educaţiei o activitate în memoria fetiţei japoneze, victimă a bombei atomice din Hiroshima. Aceştia şi-au propus ca prin arta origami să realizeze 1.000 de cocori pentru ea.

Totul a început atunci când elevii liceului au aflat de Sadako Sasaki, micuţa japoneză care din cauza radiaţiilor din Hiroshima s-a îmbolnăvit de leucemie. Aceasta şi-a pus totuşi speranţa în legenda niponă, potrivit căreia cel ce reuşeşte să plieze 1.000 de cocori din hârtie va primi drept răsplată din partea zeilor împlinirea unei dorinţe. Din păcate, Sadako a murit când avea doar 643 de cocori. Impresionaţi de poveste, liceenii au derulat o activitate  intitulată ”Povestea celor o mie de dorinţe”, construind , la rândul lor, o mie de cocori din hârtie pe care i-au suspendat pe holul şcolii alături de câte o dorinţă proprie.
Activitatea face parte din proiectul ZDON, înfiinţat de elevii clasei a XI-a G împreună cu  profesor Adriana Jurma în cadrul programului ”Educaţie Artistică prin Miniproiecte”. “Proiectul este despre pasiune, despre nevoia de a crea mai mult decât obiecte, de a crea obiecte cu suflet, pentru a dărui, pentru a bucura, pentru a lăsa ceva făcut cu propria mână” , a declarat Adriana Jurma, profesor la C.N.M.E.
La final, se va organiza un târg cu vânzare de obiecte realizate în cadrul liceului, în urma căruia toţi banii adunaţi vor fi donaţi copiilor cu Sindrom Down din oraş.
Mădălina Iacob