Dacă până în ’89 la agricultură şi la fotbal se pricepeau mai toţi românaşii, de la cei cărora abia le mijeau mustăţile şi până la cei cu barba sură, iaca, de când cu democraţia şi politica e devenit o „profesie” de bază a locuitorului acestui mirific spaţiu mioritic. Poate că-i un pic prea pretenţios spus profesie, mai degrabă aş privi-o ca pe un hobby, să nu uităm că un hobby poate angaja la fel de multă pasiune precum o meserie, în plus, presupune şi o stare de relaxare, de ocupare a timpului rămas liber după 8-10 ore de muncă. În zilele de sâmbătă şi duminică profesia mai poate fi neglijată, pe când hobby-ul te sâcâie în orice moment, devine „a doua natură”. Şi apoi, politică poţi face unde îţi pofteşte inima; pe stradă, în tramvai, în maşină, dar cel mai plăcut este la un şpriţ cu prietenii, aici se pot declanşa şi scurte partide de box.
Vine iarna, a trecut anotimpul evaluărilor, c-am ieşit în câştig sau pierdere de acum tot aia e, ne mulţumim să avem un codru de pâine de pus pe masă şi un braţ de lemne de aruncat în sobă, în rest Dumnezeu cu mila, de acum înainte vreo trei luni avem tot timpul să răsturnăm guverne, să dăm cu Traian Băsescu de pământ, principalul vinovat pentru tot ce se întâmplă în ţară şi chiar în lume, să-i punem încă o pereche de coarne lui Mircea Geoană pe lângă cea pusă de colegii lui de partid sau să punem o petală de crin între filele unei cărţi la conservat, cine ştie ce nevoie vom avea de mirosul ei pe timpul alegerilor. Cu toate aste parcă starea de confort lăuntric tot televizorul ne-o dă, de fapt nu face decât să ne confirme fanteziile, mai ales posturile lui Dan Voiculescu, Elan Schwartzenberg şi Sebastian Ghiţă.
Cică este verificat faptul că politica în supradoză ţine şi de foame; în primul rând este ieftină, vine pe calea undelor şi are efectul unui halucinogen. În plus, îţi deschide poarta visării spontan. Nu voi enumera toate avantajele, voi veni doar cu câteva exemple în susţinerea acestei idei… halucinante. Cine nu-şi aduce aminte de anii ’90 când „drogul Ilici” i-a făcut pe mulţi români să-şi piardă minţile, bieţii bucureşteni au fost cei mai afectaţi, deveniseră dependenţi de cuvintele lui Ion Iliescu, de dragul lui erau dispuşi să danseze şi pe sârmă, când au dat buzna ortacii lui Miron Cozma în capitală punând bâtele pe „drogaţii” din Piaţa Universităţii şi-au rotit şi ei cratiţele şi măciucile peste capetele golanilor. Cei de vârsta a treia încă şi astăzi sunt sub efectul „Ilici”. După câţiva ani s-a tot consumat drogul ”Butimanul” apoi drogul” Băsescu”, de multe ori mă înspăimântă ideea ca nu cumva să trăim într-un ospiciu şi să nu realizăm acest lucru.
Lucian ALECSA
