Gata conferinţa PNL! Liberalii au luat urnele cu voturi şi au plecat la partid - FOTOGALERIE

 

După alocuţiunea ministrului Economiei, Varujan Vosganian, la Conferinţa Teritorială PNL Botoşani s-a trecut la prezentarea candidţailor. Iniţial, Liviu Andronic, moderatorul şedinţei, a anunţat că fiecare aspirant la o funcţie va avea dreptul să ia cuvântul timp de un minut.
urna de vot conferinta teritoriala PNL Botosani

Îmbulzeală la vot

Cum însă există 45 de pretendenţi la posturi de conducere, acelaşi Liviu Andronic le-a transmis celor peste 1.500 de liberali prezenţi în Sala Polivalentă că se doreşte cât mai mult „pragmatism” şi, în consecinţă, nu s-a mai dat cuvântul nici unui candidat. S-a trecut direct la vot, iar minute în şir pe suprafaţa de joc, acolo unde erau amenajate urnele, s-a format o îmbulzeală generală, care l-a determinat pe moderator să facă apel la civilizaţie, cerând să se dea întâietate doamnelor.

Urne plimbate cu maşina

În jurul orei 17:00 votul s-a încheiat, însă, spre deosebire de alegerile de la organizaţia municipală, când voturile s-au numărat pe scenă, sub ochii delegaţilor la conferinţă, acum acestea au băgate într-o maşină şi duse la sediul PNL Botoşani. Aici s-a trecut la numărare sub coordonarea secretarului coordonator Stelian Pleşca, acesta explicând că la Sala Polivalentă este programată o competiţie internaţională, lucru care a necesitate eliberarea de urgenţă a sălii.
[[galerie-foto]]

VEZI ŞI:
 Asalt liberal cu steaguri, baloane,1.500 de oameni şi… palmieri la Polivalentă – GALERIE FOTO