Navetiştii sunt nevoiţi să aştepte trenul în staţiile de tren şi câte o oră-două dacă sunt defecţiuni sau întârzieri, mai ales iarna. Condiţiile din majoritatea gărilor rurale din judeţ sunt greu de imaginat în secolul XXI: săli de aşteptare devastate, pereţi, geamuri şi uşi sparte, fără lumină şi fără căldură.

Este coşmarul pe care mulţi elevi sunt nevoiţi să-l îndure zilnic doar pentru a avea parte de educaţie.

După o aşteptare ca în congelator, de multe ori navetiştii se urcă în trenuri la fel de neîncălzite şi cu defecţiuni repetate, scrie Adevărul.

„Mie îmi vine să plâng când trebuie să plec la serviciu luni. Credeţi-mă! Şi nu pentru că nu-mi place ce fac sau că-i grea munca. Ci fiindcă trebuie să mă duc în ghetoul ăla de gară şi să aştept până fac pe mine de frig. Când ajung în tren, tot frig. Uşile nu se închid toate. Toaletele murdare. Nu se merită banii”, spune un botoşănean care face naveta din gara Todireni.

„Frig, frică, şi de la capăt”

Dacă navetiştii trecuţi deja prin viaţă îndură mai uşor condiţiile, pentru elevi este cel mai greu. În judeţul Botoşani sunt mai puţin de zece gări, dintre care majoritatea sunt halte din mediul rural. La Halta Zlătunoaia, din comuna Albeşti, se adună zilnic zeci de elevi care pleacă la liceul din Truşeşti.

Printre ei şi Andreea, o elevă de 17 ani, din Albeşti. Tânăra face naveta de aproape doi ani. Drumul cu trenul până la destinaţie durează cel mult 15 minute, dar cea mai grea este aşteptarea din staţie. De obicei, trenul ar trebui să ajungă la 11,45, dar ca să fie sigură vine cu o jumătate de oră înainte.

Halta este efectiv în câmp şi până la ea merge pe jos încă vreo doi-trei kilometri.

Dacă este frig afară, totul se transformă într-o experienţă de coşmar. Halta are o sală de aşteptare cu geamuri şi uşi distruse aproape complet. Nu este niciun fel de sursă de încălzire şi nici lumină. De obicei, elevii merg în grup, mai ales după ce, în 2014, o femeie şi-a pierdut viaţa după ce a fost atacată, pe întuneric, în halta Zlătunoaia.

„Frig, frică, şi de la capăt. Aşa în fiecare zi. Eu singură nu plec în staţie”, spune Andreea.

Alţi călători nici măcar nu intră în sălile de aşteptare pentru că, spun ei, miroase a urină şi a mizerie.

„Ăsta pare un loc pustiu, sincer. Dar asta este. Cu maşina, drumu-i fărmat aşa de tare, că sărăceşti să o repari”, spune un alt navetist din gara Zlătunoaia.

Mai bine afară decât în staţie

Cazul haltei Zlătunoaia este departe de a fi singular. La aproximativ 12 kilometri se află gara Todireni.

O construcţie frumoasă din cărămidă, cu o arhitectură de acum 100 ani. Lucrurile bune se opresc însă aici. Sala de aşteptare este ceva mai primitoare decât cea din Zlătunoaia, şi pe deasupra are o casă de bilete, dar şi un mic birou unde se adună câţiva angajaţi.

În rest, aceeaşi atmosferă neprimitoare, mai ales în lunile reci. În sala de aşteptare pe alocuri cade tencuiala, soba este doar o amintire, iar în loc de lumină, pe tavan atârnă un suport metalic fără neon.

Multe uşi sunt „zăvorâte” parcă în bătaie de joc cu bucăţi de placaj. Şi în gara Todireni aşteaptă navetiştii sau cei care vor să meargă cu trenul la Iaşi. Pe aici trece regionalul care vine din Dorohoi şi pleacă la Iaşi. Pe unul dintre peroane aşteaptă o tânără din Hlipiceni, care merge săptămânal la cursurile de master. De fiecare dată aşteaptă trenul afară.

„Nu are rost să merg înăuntru. Nu este încălzire, lumină. Este sinistru şi parcă mai frig. Prefer să aştept trenul aici. Greu este şi cu trenul atunci când se defectează. Şi se defectează cam des”, spune tânăra, potrivit sursei citate.

(Foto: Adevărul)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: