GALERIE FOTO Cum faci o bijuterie dintr-o ruină veche de peste un secol: Orice întârziere ar fi însemnat autodemolarea acestui simbol

Pe 26 octombrie, de hramul satului, la Avrămeni se va reinaugura căminul cultural. Reabilitarea clădirii s-a încheiat, însă se aşteaptă marea sărbătoare religioasă a Sfântului Dimitrie pentru a se deschide şi oficial porţile clădirii care abia dacă mai seamănă cu ceea ce era acolo odinioară.

 

În decembrie 2013 Primăria Avrămeni a perfectat cu GAL Valea Başeului de Sus contractul de finanţare pentru reabilitarea căminului cultural, care mai funcţiona doar teoretic într-o clădire ridicată în urmă cu 110 ani. Era practic singurul al comunei şi nu mai putea găzdui nici o activitate fiindcă, după cum o spune chiar viceprimarul, „cădea tavanul la oameni în cap”.
Tino Unitrans, o firmă din Botoşani, a efectuat lucrările, care s-au ridicat la peste 500.000 de lei şi care au făcut clădirea de nerecunoscut. În sensul bun al cuvântului. Printre altele, s-au refăcut structura de rezistenţă, instalaţia electrică şi tâmplăria, s-a pus gresie şi s-a montat şi o scenă.
„Simt o satisfacţie deosebită pentru că am reuşit să finalizez primul meu proiect în calitate de primar al comunei Avrămeni şi anume am renovat din temelii căminul cultural din această localitate. Nu a fost deloc uşor deoarece orice întârziere sau tergiversare a lucrărilor ar fi însemnat cu siguranţă autodemolarea acestui simbol şi nucleu al culturii din Avrămeni şi practic moartea acesteia”, declară primarul Ioan Bucatariu.
Pentru a se duce cu bine investiţia până la capăt a fost necesar şi un aport financiar din bugetul propriu. Iar modernizarea va fi completată cu alte investiţii. Căminul cultural, înconjurat acum de pavele, este situat într-o zonă care aduce cu un parc urban, iar primarul Ioan Bucatariu vrea să amenajeze o parcare şi nu numai.
„Lucrăm la un proiect pe fonduri europene pentru dotări, pentru scenă în aer liber, absolut tot ce este necesar”, afirmă primarul de Avrămeni.
Acesta a prins gustul marilor proiecte şi pregăteşte un alt cămin cultural, unicat la nivel de judeţ, care ar urma să fie construit în satul Tudor Vladimirescu. (S.B.)
VEZI ŞI:

Primarul căminelor : 14 miliarde într-un cămin cultural, deşi avea deja unul - GALERIE FOTO