La un an de la dispariția subită a lui Lucian Alecsa (2 februarie 2016), Gellu Dorian publica un text răvășitor în care contura un portret expresiv al omului și poetului care i-a fost prieten: „...comportamentul lui boem, de om liber în orice regim şi sub orice ameninţare, l-a purtat spre o risipă de sine de care era conştient. Nu se supunea nici unui regulament de etică a momentului, era nonconformist şi visător, scriind în felul lui decadent şi sfidător, parcă mereu, de la început, într-o relaţie de harţă cu moartea, pe care o sfida de pe atunci şi a sfidat-o până în ultima clipă, fiind prezent pe picioarele lui la Botoşani, coborând în acea seară de dinaintea morţii din maşină în jurul orei douăzeci, ca spre miezul nopţii, ducând o boală în inimă, ca pe o poezie pe care a tot amânat să o scrie, să închidă ochii şi să nu se mai trezească”. Lucian Alecsa și-a trăit viața ca pe o ardere intensă în confruntarea cu prezentul.

Născut pe 31 ianuarie 1954 în Mihăileni, Botoșani, și-a făcut studiile la școala primară și gimnaziul din comuna natală (1961-1969) și Liceul Teoretic Siret (promoția 1973). A frecventat Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din Botoșani, condus de Lucian Valea. A fost redactor-șef la „Hyperion-caiete botoșănene”, editorialist la „Evenimentul de Botoșani” și „Botoșăneanul”, a colaborat la revistele „Convorbiri literare”, „Cronica”, „Luceafărul”, „Poesis”, „România literară”, „Scriptor”, „Viața Românească” ș.a. În 1993, a înființat la Botoșani, împreună cu poetul Gellu Dorian, Editura Dionis. Ca publicist, s-a remarcat prin editorialele sale caustice.

Lucian Alecsa a debutat cu volumul de versuri Orașul de gips (Editura Cronica, Iași,1992; Premiul pentru debut al Asociației Scriitorilor din Moldova), devenind, în 1993, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași. A publicat poezie: Ars apocalipsis (Editura AXA, Botoșani, 1996); Asupra căderii (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002); Deasupra căderii. A doua geneză (Editura AXA, Botoșani, 2003); Ținutul Klarei (Editura Dionis, Botoșani, 2005); Iluzionista Babette (Editura Vinea, București, 2008); De veghe în lanul cu moroi (Editura Limes, Cluj-Napoca, 2009); Klara, Babette și alte iluzioniste (Editura Tipo Moldova, Iași, 2011); Viață mahmură și neagră (Editura Brumar, Timișoara, 2011); Alzheimer, fratele meu geamăn (Editura Charmides, Bistrița, 2013); Umbra, agent dublu (Editura Junimea, Iași, 2015); roman: Recurs la Joc secund (Editura AXA, Botoșani, 1999); Judecătorul (Editura Timpul, Iași, 2005); Nelegiuitul amant (Editura Paralela 45, pitești, 2008); Moartea e bine mersi (Editura Paralela 45, Pitești, 2012); Femeia fără zâmbet (Editura Eikon, București, 2015).

În poezie, Lucian Alecsa a practicat o gamă largă de formule, de la tradiționalism la experimentalism. În aproape toate cărțile însă, fie că valorifică lirismul neoromantic, fie că stau sub semnul expresionismului, personajul poematic trăiește un acut sentiment al precarității. Urmărind traseul poetic al lui Lucian Alexa, Victor Teișanu observa că în cărțile maturității poezia „devine câmpul său de luptă cu propria moarte. Un spectacol halucinant al calvarului la care este supusă fiinţa se desfăşoară sub privirile cititorului, invitat să asiste. Poetul devine astfel cronicarul propriei sale destructurări fizice, notând asiduu fiecare nouă senzaţie şi compunând, mai ales în cheie maximizată, scenariul încleştării cu stihiile morţii. Falsele pudori de limbaj sunt total ignorate, acordându-se cuvintelor, indiferent de impactul lor asupra sensibilităţii comune, drepturi egale de exprimare. Ca într-un carusel manevrat de magia demonilor, acestea, cuvintele, se rostogolesc sub înfăţişări terifiante, încropind o nouă realitate, de fapt o suprarealitate, populată de creaturi bizare, monstruoase, alese spre a oferi cititorului, olfactiv şi vizual, senzaţia surpării necontenite, un circ al ororilor fiziologice care aneantizează fiinţa umană”.

(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)

Numărătoare inversă

Mi-am adunat cele trebuincioase

zicându-mi

că moartea o să-mi dea un răgaz

să număr firele de nisip din ochii mării

m-am urcat pe un val cu spumă albastră

cu picioarele adâncite în mine

să nu-mi ud tălpile

nu ştiam de unde să încep numărătoarea

aşa că m-am aruncat în primul vârtej

şi-am dat peste un albatros

ce încerca să-şi ia zborul spre adâncuri

în loc de nisip am dat peste mii de ochi

ce mă priveau miraţi

spre seară priveam la trupul meu mort

ce încerca să ajungă la mal

Nebunul şi soldatul

Nebunul îşi spală zilnic cămaşa de forţă

cu periuţa de dinţi din dotare

precum răcanul buda

sub privirile gingaşe ale superiorilor

ambii siliţi de insomnie

nebunul este surghiunit într-o coajă de vis

metalică şi plină de ţinte de aur

haleşte în neştire pilitură de nervi oxidaţi

într-o totală euforie

i-au explodat gingiile

au dat buzna iarăși dinţii de lapte

îşi pansează barba c-un cleşte steril

de teamă să nu-şi infecteze fanteziile

soldatul e un sâmbure de piersică

sub talpa generalului

sufletu-i asemenea unei proteze de porțelan

clămpăne sub jetul înjurăturilor

caporalul îl loveşte cu bombeul peste meclă

aducându-i aminte c-a lăsat acasă o fată borțoasă

i s-a deschis corespondenţa

i s-a pârjolit intimitatea

ambii îşi trasează lângă ferestre stoluri de păsărele

gălăgioase şi viu colorate

aşa, doar să le ţină de urât şi să aibă cu cine conversa!

peste rafturile de amintiri ale nebunului

suflă crivăţul în draci

cuvintele ploşniţă

plesnesc ca arse

hărmălaie mare în plămânii medicului de gardă

în schimb

în bârlogul sentimentelor cazone

se culcuşesc tot felul de mândre

care de care mai despuiată

soldatul face instrucţie cu ele

cât e somnul de lung

până ce sufletul i se face leoarcă de transpiraţie

şterge grăsimea de pe gamelă cu emoţiile lor neclăite

ochii-i colindă hai-hui

printre grenade, îngeri şi minijupe

seară de seară

umbrele celor doi horesc şi joacă ţonţoroiu

sub streaşina aceluiaşi ospiciu

administrat de mine.

Aşa s-a tocmit cu moartea, chiar în prag de amiază nimeni nu i-a ghicit traseul, Klara dansa între viaţă şi moarte pe un stâlp de telegraf

Pe la zece plus sfertul academic

pe când soarele tolerase în preajmă

câţiva nori zmeurici şi jucăuşi

s-a desprins de sin

ca o capsulă autocomandată

fără să-i pese de comenzile destinului

/ mai întâi şi-a verificat nervii

trecându-i prin beregata dracului său păzitor

şi prin vastitatea întunericului

ca printr-un borcan cu marmeladă

l-a chircit pe caldarâm

ca pe un pui de bogdaproste

/ prin urechi, prin ochi, prin colţul gurii

a început să i se prelingă sufletul

negru ca smoala încinsă

era mare desfătare în jur

organele intraseră într-un joc de pantomimă

acompaniate fiind de-un râsu-plânsu

şi câteva gânduri

uitate la presat printre vaite

scheunau de mama focului

un miel plăpând şi foarte viu

îşi trece limba ca un pămătuf

prin axa vieţii lui

saliva caldă îi arde şi ultimul cuvânt

trântit şi el cu sensul de asfalt

în ochiu-i drept

deja făcuse ou o prepeliţă

iar pleoapa lui catifelată

salva la zeci de kilometri

un zbor de fluture albastru

/ viciul de-a însufleţi un oftat

i-a fost fatal

un bob de salivă cât o ureche de ac

i-a pătruns pe neaşteptate

în miezul ultimului cuvânt

dându-l pentru totdeauna afară din fire

deasupra plămânilor

mii de dihănii

îi ronţăiau ultimii atomi de oxigen

stilizaţi pe undeva prin alveole

despre inimă ce să vă mai spun

zăcea carbonizată la periferia buncărului

dezmierdată de-un şoim

într-un miros insuportabil de putregai

drumuri în dreapta / drumuri în stânga

blidele iadului erau într-o poftă nebună

supa cu ceapă roşie de apă era în clocot

mai lipsea cel de-al doilea fel.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: