Ionelia Cristea s-a născut pe 19 mai 1983 la București. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, iar în prezent este medic neurolog în București.

A debutat editorial în anul 2015, cu volumul de versuri Noaptea de gardă, care a câștigat Concursul de debut al Editurii Cartea Românească (2014). Este singura carte publicată până acum, despre care Gellu Dorian scria că are „o densitate ce se lasă rarefiată abia după lectură, când dorești să te întorci la unele pagini, să descoperi ceea ce poeta a știut să ascundă cu pricepere estetică. Și asta nu e deloc puțin lucru”.

A publicat proză scurtă pe DLITE. Blog de literatură german-român.

Ionelia Cristea este laureată a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2016) pentru volumul Noaptea de gardă și a premiului pentru debut al revistei „Observator cultural” (2015).

Este prezentă în antologia Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM. 1999-2017 (Casa de Editură Max Blecher, 2017).

Poemele Ioneliei Cristea, scrise „în mai multe tonuri și registre, cu treceri necesare de la liric la tehnic, de la observație la rememorare și introspecție, de la violent la delicat” (Marius Chivu), dezvăluie, adesea la modul expresionist, drame interioare ce se desfășoară la intensități maxime. Noaptea de gardă este o carte a angoaselor trăite aproape visceral. Într-o cronică publicată în revista „Vatra”, Andreea Pop definea cât se poate de exact această poezie: „O poetică abisală trasează autoscopiile Ioneliei Cristea. Vulnerabilă, existențială, testând granițele dintre viață și moarte cu o precizie chirurgicală și delicată, deopotrivă, poezia Nopții de gardă are fizionomia încremenită a spaimei”.

***

îmi imaginasem asta din martie

de când lucram pentru ei – un anestezic transmis în tot corpul

cu probabilitate letală tractografie generată

și colțul din stânga cu biblioteca cărțile pupitrul și tot ce se ivea

mai departe

în timp ce din spatele lectorului o tipă originară

din Puerto Rico întrebă în engleză dacă aceasta este zăpadă

întinzând mâna spre geam privind-o cum taie întunericul

și el răspunse mecanic că nu

deși zăpadă era și trebuia să înfrunți nebunia

să te baricadezi o săptămână cât viscolise

să vorbești despre vreme și celule stem să ai anxietate

să te culci singur să te trezești și mai singur să nu mai poți

și undeva în București să te aștepte un haos total

o neputință care persista în timp ce fetele zumzăiau

în camerele alăturate și albeața devenea insuportabilă

în timp ce conferințele erau pe sfârșite și axonii tumorali

continuau să prolifereze nestingheriți

în ciuda progreselor susținute

lipsită de energie mă uitam pe fereastră se vedea greu

doar belgienii rămăseseră pe afară

peste drumul bătătorit de schiuri cufundat în beznă

printre munți la baza pantei unde se plimbau fără sens

plutind ca niște păsări uriașe

    (din Noaptea de gardă)

***

Soțul își privește soția. Ea deschide

o sticlă de apă. Amestecă piureul

de fructe cu iaurt. E blondă, înaltă, cu

fața obosită. Se apleacă ușor

peste el. Îi șterge fruntea cu un șervețel

umed. Îi șoptește ceva la ureche.

O picătură îi strălucește pe buza

superioară. Pe geam lumina galbenă

a celuilalt corp de spital. Îi văd

de departe. Urmele mișcărilor

rămân pe cearceaf. În salon sunt paturi

și candele aprinse. Ea fixează un

punct pe perete. Palma se mișcă la trei

centimetri deasupra pielii. O susține

lejer de-a lungul coapsei și gambei.

O rotește în aer. Impulsurile

se blochează în creier. Energia scade,

piciorul paralizat al bărbatului

se ridică. E un cumul de afinități,

o stranietate între două corpuri.

Amorțirea lui în piciorul meu. O vază

cu flori se clatină și cade la pământ.

(din Noaptea de gardă)

***

Uneori te rog să mă ții de mână. Un ceai

aromat, multă căldură, telefonul închis

și aruncat într-un colț. Îmi doresc foarte puțin

de la viață și câteodată mă simt fericită.

Alteori mi-e teamă că vei muri pe neașteptate,

în pat, înainte de film, cu mâinile

încrucișate pe piept, închizând ochii

ca pentru un somn ceva mai lung și atunci

mă reped în întuneric și aprind lumina

pentru a simți un fel de siguranță,

în mod sigur ceva neadecvat și

bolnăvicios. Câteodată mă întreb

dacă toate astea contează în vreun fel,

și apoi mă ghemuiesc într-un colț

încercând să nu fac zgomot.

(din Noaptea de gardă)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: