Fotograful satului românesc vine la Darabani. Cum poți participa la Școala de Vară Satele Nordului - FOTO

I-ai admirat fotografiile, acum ai ocazia de a lucra împreună cu el. Participarea la workshop este gratuită, iar la final va rezulta un album foto comun.

 

Sorin Onișor, fotograful satului românesc, revine la Zilele Nordului într-un proiect amplu, Școala de Vară Satele Nordului 2019 (Păltiniș/Horodiștea).

 

”În acest an explorăm împreună satele din nordul extrem al țării: coline însorite, apusuri peste lunca Prutului, stâne singure pe lume și sate unde se-aude liniștea, case vechi țărănești, biserici în vârf de deal și răsărituri peste păduri”, transmit organizatorii de la Zilele Nordului, aflate în acest an la a șasea ediție.

Vor fi 3 workshopuri practice de inițiere în fotografie: Bazele Fotografiei, Fotografia de Portret și Fotografia de Peisaj, ce vor fi aplicate în teren, în comunitățile rurale din nordul extrem al județui Botoșani, la final rezultând un album foto comun, de promovare a zonelor respective.

 

Sunt vizați pentru participare 10 tineri fotografi botoșăneni, dar și din alte zone ale țării care vor să învețe și să aplice tehnicile fotografiei alături de un recunoscut fotograf al satului.

 

”În timpul workshopurilor se vor studia tehnici de compoziție, de folosire a luminii naturale, atât la exterior cât și în interioare, vom învăța să folosim la maximum aparatul de fotografiat și post procesarea pe calculator. Ne vom apropia, cu sufletul, de lumea satului românesc”, spune Sorin Onișor.

 

Școala de vară Satele Nordului 2019 este un proiect de tineret cofinanțat de Direcția Județeană pentru Tinert și Sport Botoșani, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Paltiniș.

 

Pentru a te înscrie la workshop, trimite un mail pe adresa [email protected] care să conțină: numele și prenumele tău; numărul tău de telefon; poză/copie după cartea de identitate; orașul din care vii la Zilele Nordului (sunt prioritari tinerii cu vârsta între 14-35 ani din județul Botoșani); o selecție de maxim 10 poze realizate de tine până în prezent.

 

Participarea la workshop este gratuită.

 

Sorin Onișor și-a câștigat titlul de fotograf al satului românesc cutreierând țara în încercarea de a păstra vii, măcar pe peliculă, peisajele, oamenii, meșteșugurile și tradițiile specifice satelor românești. A fotografiat de-a lungul timpului oamenii Deltei, fierarii din Transilvania și Banat, ultimii bocșari și peisajele idilice ale Bucovinei, Maramureșului sau ale zonei Buzăului. De cațiva ani, el împărtășește din secretele fotojurnalismului etnografic în cadrul unor ateliere de fotografie itinerante în mai multe zone rurale din România dar și în afara țării. Fotografiile realizate în această continuă „hoinăreală” au fost cuprinse în expoziții în țară și în străinătate și au fost de multe ori premiate.

 

Festivalul Zilele Nordului are loc în perioada 16-18 august 2019, la Darabani.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store