FOTO WOW! Soții Țurcanu de nerecunoscut - CUM au reușit să slăbească

Florin Țurcanu, fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani și soția sa Roxana sunt într-o formă de zile mari. Cei doi oameni din politica botoșăneană au declarat război kilogramelor în plus acumulate de-a lungul anilor și au reușit, spre surprinderea tuturor, să slăbească extrem de mult.

 

Cu toate că aparițiile lor în spațiul public s-au redus considerabil din momentul în care Florin Țurcanu a părăsit tronul de la Județean, iată că de curând în mediul virtual și mai exact pe rețeaua socială Facebook au fost publicate o serie de fotografii în care apar și cei doi soți. Schimbați radicali din punct de vedere fizic, Florin și Roxana au uimit cu prezența lor la o nuntă, la care de altfel au fost părinți spirituali. Cu prilejul acestui eveniment, fostul președinte CJ a ales să poarte un costum de culoare închisă, în care s-a putut remarca cu ochiul liber faptul că Țurcanu a reușit să topească grăsimile și să scadă considerabil în greutate.

 

În ceea ce o privește pe deputata Roxana Anușca și aceasta a suferit transformări după ”lupta” cu greutatea. Încântată de rezultatul pe care l-a obținut după ce a ținut dietă, liberala s-a fotografiat și a publicat poza pe social media. Prietenii virtuali au asaltat-o imediat cu like-uri și nu în ultimul rând cu mesaje prin care au întrebat-o care este secretul reușitei.  Soții Țurcanu l-au cununat zilele trecute pe fiul lui Ioan Grădinaru, președintele PNL Gorbănești.
(Ș.V)