Fiscul publică GHIDUL profesorului care dă meditații, declarația de venit trebuie depusă până pe 25 mai

Cei care încasează bani în numerar sau cu cardul au obligația de a avea casă de marcat. 

 

Ghidului privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice a fost publicat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

 

Documentul de 14 pagini explică pas cu pas ce trebuie să facă profesorii în cazul în care iau bani de la copii pentru aceste meditații. Printre obligațiile amintite de Fisc sunt cele de a declara veniturile, de a depune formularele prevăzute de lege în termenul stabilit și de a deține casă de marcat.

 

Primul pas pe care trebuie să-l facă profesorii care acordă meditații pe bani este să se autorizeze la Registrul Comerțului. Apoi, după autorizarea funcţionării, persoanele fizice au obligația de a depune la organul fiscal Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212), potrivit edupedu.ro.

 

Persoanele fizice care realizează venituri din meditații au obligația de a depune Declarația unică până la data de 25 mai, se arată în document.

 

Meditațiile acordate în particular de cadre didactice din domeniul învățământului școlar, preuniversitar și universitar reprezintă operațiuni scutite de taxa pe valoare adăugată, se arată în actul oficial.

 

„În situația în care contribuabilul care obţine venituri din activități independente încasează integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar, contravaloarea prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie, acesta are obligația de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale”,

se arată în ghid.

 

În Declarația de venit contribuabilii au două opțiuni pentru determinarea venitului net anual:

-fie pe baza normelor de venit;

-fie în sistem real, pe baza datelor din contabilitate.

 

Ghidul publică și un exemplu pentru calculul normei de venit:

„O persoană fizică își începe activitatea la data de 01.01.2022 și va desfășura această activitate, în mod continuu, până la finele anului. În acest caz, pentru stabilirea impozitului pe venit este avută în vedere norma de venit de la locul de desfășurare a activității.

Norma anuală de venit, publicată pe site-ul ANAF, este în cuantum de 27.600 lei. Astfel, impozitul pe venit aferent venitului net anual se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului, impozitul datorat fiind 2.760 lei (27.600 lei x 10% = 2.760 lei)”.

 

Dacă activitatea se desfășoară pe perioade mai mici decât anul calendaristic, norma de venit aferentă activităţii se reduce proporţional, astfel încât să reflecte perioada de an calendaristic în care s-a desfăşurat activitatea respectivă.

 

Profesorul care dă meditații poate ajusta norma anuală de venit prin completarea Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, dacă e și salariat.

 

De exemplu, o persoană fizică își începe activitatea la data de 01.01.2022, activitate ce se va desfășura în mod continuu până la finele anului. Norma anuală de venit este de 27.600 lei.

 

Contribuabilul este și salariat, cu normă întreagă, caz în care beneficiază de reducerea normei de venit potrivit coeficienților de corecție, în cotă de 50%.

 

Stabilirea normei anuale de venit prin ajustare se va calcula astfel: 27.600 lei x 50% = 13.800 lei (venitul net anual recalculat)

 

Impozitul pe venit aferent se calculează prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net annual recalculat, astfel: 13.800 lei x 10% = 1.380 lei (impozit)

 

Plata impozitului se efectuează la bugetul de stat până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

 

În cazul în care contribuabilul optează pentru determinarea venitului net pe bază de norme de venit, acesta are obligaţia să completeze Registrul de evidenţă fiscală, numai în partea referitoare la venituri şi nu are obligaţii privind evidenţa contabilă.

 

În situația în care contribuabilul a optat pentru stabilirea venitului net anual din activități independente, în sistem real, venitul net anual din activități independente se determină pe baza datelor din contabilitate, ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile efectuate în scopul realizării de venituri. În acest caz „impozitul se determină de către contribuabil prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual estimat considerat venit impozabil”.