Femeile liberalilor

 

Şefa de cabinet parlamentar a deputatului Ţurcanu a intrat aşadar în ATOP. Ce-i ATOP-ul ăsta? Oficial se cheamă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică şi fiinţează de ani buni la Botoşani, fără să îşi fi făcut în vreun fel simţită prezenţa în liniştea şi ordinea publică a judeţului. Nu adoptă hotărîri cu caracter obligatoriu, dar e o adevărată bătaie să accezi în el. De ce? Păi e una din foarte puţine comisii, comitete, autorităţi ş.a.m.d. de pe lîngă Consiliul Judeţean în care membrii sînt plătiţi. La şedinţa CJ de luni consilierii şi-au trimis reprezentanţi într-o mulţime de consilii consultative sau de administraţie neplătite. Stranie coincidenţă, doar şefa de cabinet (să-mi fie cu iertare, dar oficial asta e) a lui Ţurcanu a prins singurul post pentru care mai iei şi ceva bani. Cam anul trecut pe vremea asta liberalul Ţurcanu, care ba era secretar coordonator, ba nu era pentru că ba îl dădea Câmpanu afară, ba îl băga Tăriceanu înapoi în partid, era unul dintre aprigii contestatari ai liderului PNL Botoşani de atunci. Iar unul din motive era că începuse să transforme partidul şi instituţiile statului în „Marea familie de la Darabani”. Nevastă-sa devenise consilier al prefectului pe probleme economice. Adică economistul Sorescu, fost inspector la Curtea de Conturi, fost director al Fiscului, fost director economic ani la rînd, ajunsese să fie consiliat de o persoană care pînă atunci se ocupase de o firmă cu profil medical din Darabani. În ultima lună a anului Cristina Bahrin, care din cîte am înţeles, e vara actualului senator, ajunsese şi ea vicepreşedinte la CJ. Unde mai pui că în locul lui Ţurcanu la partid era numit dărăbăneanul Liviu Andronic. Cine era unul din aprigii critici ai acestor promovări? Aţi ghicit ... da ... Florin Ţurcanu, despre el este vorba. Ce face Ţurcanu acum? Păi o tot promovează pe Roxana. A intrat în biroul politic de la municipiu, a pătruns şi în ăla de la judeţ, de luni e şi membru ATOP, post de pe care o să mai ridice mîna o dată, de două ori pe lună şi-o să ia cîteva milioane din banii contribuabilului pentru asta. Şi asta pare să nu fie tot. Prin lumea sindicală de la Botoşani se tot vorbeşte că, dacă Geoană chiar iese preşedinte, iar PNL chiar intră la guvernare, şefa educaţiei din Botoşani o să fie şefa de cabinet parlamentar a lui Ţurcanu. Adică ar pleca Ada şi ar veni Roxana. Da’ asta nu mai ţine de „familiarizarea” partidului şi alte chestii dintr-astea prăfuite. Nu, alea erau valabile doar cînd preşedinte era Câmpanu. Acum, cînd e Ţurcanu, s-a dat drumu la robinetul cu rubedenii. Pardon, se promovează doar persoane exclusiv pe criterii profesionale, nicidecum personale, că doar aţi văzut cine a ajuns vice la CJ. Sergiu BĂLĂŞCĂU