Federovici plânge la ministru soarta elevilor navetişti cu liceul făcut de Țurcanu  

 

Social-democrata Doina Federovici a adresat luni o interpelare ministrului Educaţiei pe tema elevilor din Botoşani care fac naveta. În jur de 7.000 de copii din judeţ se confruntă cu o situaţie deosebit de gravă întrucât nu li se mai decontează banii pentru transport.

Nici un leu pentru navetiști în 2013

Doina Federovici interpelare elevi navetisti   În acest an Ministerul Educaţiei Naţionale nu a alocat nici un leu acestora şi asta după ce în septembrie, octombrie şi noiembrie 2012 au făcute decontări doar în procent de 10-20%. Astfel s-a ajuns ca suma restantă să atingă 3,6 milioane de lei.
“Precizez faptul că majoritatea copiilor navetişti provin din familii care se confruntă cu probleme financiare deosebit de grave şi se afla în imposibilitatea de a plăti costul abonamentului, care în unele cazuri ajunge chiar la 378 RON lunar. Pentru familiile care au doi sau trei copii care fac naveta, este aproape imposibil să suporte aceste costuri. Mai mult, firmele de transport au ameninţat că de la 1 aprilie vor refuza să mai transporte aceşti elevi”, a arătat Doina Federovici.

Liceul unde a învățat Țurcanu dat ca exemplu

În opinia acesteia, sistarea serviciilor de către firmele de transport va atrage creşterea abandonului şcolar. Senatorul dă ca exemplu Liceul Tehnologic Alexandru Vlahuţă din Şendriceni, absolvit de actualul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu, unde din totalul de 1.104 elevi, mai mult de jumătate, mai exact 663 sunt navetişi, unii provenind şi din localităţi aflate la 50 kilometri distanţă.
„Faţă de cele prezentate, vă adresez, stimate domnule ministru, rugămintea de a dispune demersurile necesare pentru rezolvarea acestei situaţii critice, să nu luăm şansa celor 7.000 de copii la educaţie”, este finalul interpelării formulate de senatorul Doina Federovici.
CITEȘTE ȘI:
 Ministra Muncii, interpelată de Federovici cu bătăile de familie