FC Botoşani  a pierdut şi la Galaţi

 

Echipa fanion a judeţului a pierdut şi deplasarea de la Galaţi. Într-un meci disputat în deplasarea cu Dunărea băieţii lui Marius Popescu au fost învinşi cu 2 – 0.
Scorul a fost deschis de Chelaru în minutul 56, care a reluat cu capul, la colţul scurt, de la aproximativ 10 metri şi majorat de Gârleanu, care în minutul 77, la puţin timp după ce a fost introdus pe teren, a înscris cu un şut puternic la colţul scurt, după o pasă primită de la Munteanu, care a driblat tot ce i-a ieşit în cale la marginea careului. Tehnicianul roş-alb-albaştrilor a mizat pe: Prisacă – Patache, Poverlovici (74 Atudorei), Dinu, Acsinte (cpt.) – Boroştean (90 Vrabie), Rudac (85 Vascan), Vaşvari, Bordeanu – Matiş, Chişu. După patru etape, cu două victorii fără gol primit acasă şi două înfrângeri fără gol marcat în deplasare, FC Botoşani ocupă locul 8 în clasament, cu şase puncte. (S.B.)