Sfârșit de săptămână cu „Bocitoarele vesele” pe scena de la Casa Tineretului

Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani invită botoșănenii în acest sfârșit de săptămână, la spectacolul „Bocitoarele vesele” după William Shakespeare.

 

Două zile de spectacol

 

Botoșănenii sunt așteptați sâmbătă, 12 octombrie și duminică, 13 octombrie de la ora 18:00, la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48 la spectacolul „Bocitoarele vesele” după William Shakespeare, în regia lui Alexandru Vasilachi. Scenografia este semnată de Mihai Pastramagiu, iar coregrafia și ilustrația muzicală sunt asigurate de Victoria Bucun.

 

Distribuția: Marius Rogojinschi, Cezar Amitroaei, Dana Bucătaru, Lidia Uja, Irina Mititelu, Gheorghe Frunză, Narcisa Vornicu, Crenola Muncaciu, Silvia Răileanu, Sorin Ciofu, Ella Nistor, Bogdan Muncaciu, Gina Pătraşcu Zamfirache, Ioan Creţescu, Cristina Gheorghe, Dragoş Radu, Lorena-Petronela Chiribuţă, Răzvan Amitroaei, Alexandra Vicol, Anastasia Șoptică, Volin Costin.

 

„Bocitoarele vesele” este o realizare artistică totală, dar mai ales unicat în România. Este singurul spectacol în care tradiţiile arhaice şi geto-dacii reuşesc să intre în lumea lui Shakespeare. 

 

Textele din Shakespeare adaptate după legendele noastre

 

„Totul a pornit de la o idee din una din piesele lui Shakespeare. Eu am mai făcut încercări de a adapta texte din Shakespeare la legendele noastre, la folclorul nostru. 

Cunoscând trupa Teatrului „Mihai Eminescu“, mi-am dorit să aduc în prim-plan o echipă de fete care poate trece de la dramatic, de la tragic, aşa cum sunt bocitoarele, la o situaţie comică, plină de viaţă – de unde şi veselia din spectacol. Totul se construieşte pe ideea veşniciei. Liniile de dragoste din opera lui Shakespeare arată tocmai raporturile de dragoste veşnică dintre oameni. Spectacolul este construit cu ecouri care vin de la daci, cu îndeletnicirile lor, cu cântecele lor. Tot ceea ce am moştenit noi din folclor vine tocmai din măreţia acestui popor.”, a declarat regizorul Alexandru Vasilachi, managerul Teatrului „Mihai Eminescu”.

 

Biletele la spectacol

 

Durata spectacolului este de 120 de minute, cu pauză.

 

Prețul unui bilet este de 36 lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari este de 18 lei.

 

Biletele se găsesc la: 

  • Casa Tineretului, B-dul Mihai Eminescu nr. 48, 0231.510.970 și 0735.779.821, vineri:10:00-18:00, sâmbătă:12:00-20:00 
  • Agenția teatrală din incinta cinematografului Unirea, 0722.557.556, de luni până duminică: 10:00-19:00