Iftime vrea să ducă audiențele parlamentarilor la... mall – VIDEO 

Intrarea în politică și preluarea conducerii Partidului Național Liberal (PNL) Botoșani de către Valeriu Iftime se vrea a fi pentru schimbarea modului în care sunt percepuți alegătorii de către electorat. 

 

Pentru PNL și liderul acestei formațiuni vine o nouă provocare. 

Cea a alegerilor parlamentare în care o parte din membrii echipei sale s-au schimbat. 

Valeriu Iftime își dorește cât mai mulți parlamentari pe care ulterior să-i aducă aproape de oameni. 

 

Valeriu Iftime, președinte PNL Botoșani

„Chiar m-am gândit să fac un fel de hub al birourilor parlamentare. Adică într-un singur loc, undeva poate să fie chiar la mall un loc în care sunt toate birourile celor doi, trei, cinci parlamentari de la PNL. Ai o problemă, mergi acolo”

 

În cazul în care vor adera la această idee de comunicare cu botoșănenii și parlamentarii de la alte partide pot ține audiențe în acest hub al birourilor parlamentare. 

Totul pentru Botoșani și botoșăneni. 

 

Valeriu Iftime, președinte PNL Botoșani

„Îi iau pe toți. Dar trebuie să înțeleagă lumea că parlamentarii nu sunt cei care fumează țigări prin București. Chiar vreau să înțeleagă botoșănenii că parlamentarii pe care i-am ales acum, care nu sunt toți foști oameni politici, sunt toți noi în tema asta, oameni pe care îi cunosc, care au făcut ceva la viața lor și cărora le-am și spus: tema voastră este să faceți proiecte pentru Botoșani. Avem treabă cu stadionul, hai să-l facem toți, avem treabă cu gazul în nord, umblați toți. Bine, îi împart eu”,

 

Alegerile parlamentare vor avea loc pe data de 1 Decembrie, de Ziua Națională a României.