„Nordis” de Botoșani, un tânăr reținut pentru închirieri fictive de locuințe

Tânărul ar fi indus în eroare două persoane din municipiul Botoșani.

 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din municipiul Botoșani, bănuit de comiterea infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

 

Din cercetări a reieșit faptul că acesta,  în perioada 10 octombrie – 11 noiembrie 2024 ar fi indus în eroare două persoane, din municipiul Botoșani, cărora le-a prezentat documente din care rezulta faptul că deține un imobil, pe care il oferă spre închiriere, context în care solicita plata chiriei și a garanției. 

 

În realitate, acesta nu era proprietar pe locuința respectivă. 

 

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la peste 6.500 de lei, fiind recuperat parțial.

 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean (I.P.J.) Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.