Plățile cu cardul ar putea dispărea: Băncile vor adopta o altă tehnologie

Plățile cu cardul ar putea dispărea din România, din cauza progreselor tehnologice. Este anunțul făcut de președintele Libra Internet Bank, care observă schimbările din lumea financiară și susține că noile metode permit plata instant, în locul transferurilor bancare ce durează mult timp.

 

Un nou sistem de plăți

 

Sistemul bancar din România este unul dintre cele mai performante de la nivel mondial, având în vedere că a fost implementat cu numai două decenii în urmă. Experți de renume, întruniți în cadrul unei discuții găzduite de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), au subliniat progresele înregistrate, dar au și identificat noul sistem de plăți, altul decât prin intermediul cardului bancar.

 

Radu Ghețea, președinte al Libra Internet Bank și președinte de onoare a Asociației Române a Băncilor (ARB) a spus că, în România, produsele și serviciile bancare depășesc standardele din occident, având în vedere că au fost introduse recent și au beneficiat de ultima tehnologie valabilă, potrivit romaniatv.net.

 

Noi am fost printre ultimele țări din Europa care au introdus metodele moderne de plată, servicii și produse bancare noi. Dar, când le-am introdus, am beneficiat de ultima tehnologie disponibilă. De exemplu, Franța și Germania au introdus sistemele de plăți acum aproximativ 70 de ani. În România l-am introdus acum 24 de ani, iar la acel moment aș putea spune că noi aveam cel mai bun sistem de plăți din lume, nu doar din Europa. Era cea mai securizată și întrunea cele mai multe standarde”, a menționat președintele Libra Internet Bank.

 

Tehnologie bazată pe QR code

 

De asemenea, în cadrul întâlnirii s-au purtat și discuții despre viitor, în care s-a încercat identificarea viitorului în banking, care este văzut ca fiind plata prin intermediul tehnologiei bazate pe QR code. Astfel, se vor eficientiza tranzacțiile financiare din România, care vor fi mult mai rapide, deoarece transferurile se realizează imediat, față de cele cu cardul.

 

Surpriza va apărea în perioada imediat următoare, când sistemul de plăți va integra QR code-ul. Acest sistem se va extinde tot mai mult în țara noastră. Față de card, avantajul este nu doar că plata se face instant de pe telefonul mobil, să zicem, ci că banii intră în câteva secunde în contul vânzătorului.

 

Procesarea plății cu cardul poate dura acum și câteva zile, mai ales dacă plata este făcută în zilele de weekend. Partea bună este că oamenii s-au obișnuit cu tehnologia, cu plățile prin telefonul mobil”, a mai explicat Radu Ghețea.

 

(Foto: Shutterstock)