FC Botoşani ţinteşte promovarea, Primăria anunţă investiţii

 

Echipa fanion a judeţului va ţinti promovarea în actualul sezon competiţional sau cel mai târziu în următorul campionat. Potrivit viceprimarului Florin Ghiorghiţă, transferurile efectuate în pauza competiţională de iarnă ar permite o eventuală luptă pentru prima scenă fotbalistică a ţării.

Viceprimarul susţine că FC Botoşani ar putea fi ocupanta locului doi în clasamentul ligii secunde de fotbal, după gruparea Viitorul Constanţa patronată de regele fotbalului românesc, Gică Hagi. „Da, anul acesta ţintim promovarea garantat, cu ce lot este acum avem toate şansele să ne batem la locul 2 măcar, la locul 1 este greu, este foarte greu, este Viitorul Constanţa, o echipă care va spulbera tot returul acesta de campionat. Să promoveze ei, să ajungă la promovare şi din partea municipalităţii vor avea sprijin financiar”, a afirmat Florin Ghiorghiţă.
Edilul a mai subliniat că, în cazul unei eventuale promovări, municipalitatea ar putea suplimenta alocaţia bugetară pentru FC Botoşani, intervenindu-se totodată şi pe partea de investiţii. „Dacă se promovează, trebuie să alocăm bani pe partea de investiţii. În primă fază se poate merge pe structura asta, dar garantat va trebui în anul următor sau chiar din vară, sau din toamnă o să trebuiască să alocăm resurse financiare, nocturna este prima după aia sistem de încălzire a terenului, trebuie să terminăm Peluza Nord, să închidem şi să punem scaunele, o bucată de tribună acoperită, sunt mai mult cerinţe dar să ajungem noi acolo că ne descurcăm”, a încheiat Florin Ghiorghiţă. (G.E.)