Băieţii lui Cristi Popovici înfruntă sâmbătă singura echipă din fotbalul românesc condusă de o femeie. Şi nu de orice femeie. Este vorba de Ana Maria Prodan, care este şi una din puţinele reprezentante ale sexului frumos care profesează ca agent FIFA. Printre alţii, ea îi impresariază pe Adrian Mutu, Ovidiu Herea, Mircea Bornescu şi Iulian Tameş. În funcţia de preşedinte la FC Snagov a fost numită în luna octombrie a anului trecut, iar în această primăvară a anunţat că îşi doreşte promovarea. Este căsătorită cu fostul stelist Laureţiu Reghecampf şi are trei copii, însă astea nu au oprit-o să pozeze în ipostaze sexy în mai multe reviste din România, avînd un pictorial inclusiv în ediţia din România a celebrului „Playboy”. De altfel, sexy-impresara nu îşi ascunde preocupările de acest gen şi pe site-ul personal,www.anamariaprodan.ro, unde şi-a postat o mulţime de poze de la şedinţele foto pe care le-a susţinut de-a lungul timpului.