FCU Craiova a disputat duminică un meci amical la Calafat, împotriva formației locale Dunărea, câștigat cu 5-0. Și au fost câteva scene comice cu fostul antrenor de la FC Botoșani, Marius Croitoru.
Evenimentul a marcat inaugurarea bazei sportive „Prof. Ghiță Iovan Valentin”. La el a participat și Nicolae Ciucă, șeful PNL și candidat la președinția României.
Aflat în goană după popularitate, fostul premier Nicolae Ciucă a poposit și la Calafat, la inaugurarea celei mai noi baze sportive din județul Dolj.
La capătul unui meci amical fără istoric, FCU Craiova victorioasă pe sintetic cu scorul de 5-0 împotriva unei formații din al patrulea eșalon, a avut loc un schimb de amabilități între autoritățile locale, oficialii divizionarei secunde și Nicolae Ciucă, potrivit gsp.ro
„Astăzi, la inaugurarea bazei sportive "Prof. Ghiță Iovan Valentin" din Calafat, reprezentantul FCU 1948, Robert Săceanu, a oferit președintelui Senatului României și viitorului candidat la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă, echipament sportiv cu însemnele clubului și o minge cu semnăturile tuturor jucătorilor.
De asemenea, el a mai oferit și domnului primar în funcție, fan FCU 1948, Doru Mitulețu, un tricou personalizat cu numărul 2 și numele acestuia”, au explicat cei de la FCU Craiova.
Ciucă a primit un tricou cu numărul 8, făcut celebru în Oltenia de marele Ilie Balaci.
Întreaga scenă de înmânare a echipamentului a fost supravegheată de antrenorul Marius Croitoru din interior, pe geam.