FAZA ZILEI: După meciul U Cluj și FC Botoșani, arbitrul s-a întâlnit cu ursul. La propriu 

Arbitrul Andrei Moroiță a condus meciul de la Cluj, dintre Universitatea și FC Botoșani câștigat clar de trupa lui Ioan Ovidiu Sabău, 3-0.

 

Întâlnire matinală cu ursul

 

 

Imediat după joc Moroiță a plecat, cale lungă, spre casă, ajungând la Ploiești către orele dimineții, scrie gsp.ro

 

De mai multă vreme urșii au început să își facă apariția, atât ziua dar și noaptea, și pe străzile din Ploiești. 

 

Un astfel de eveniment l-a avut în prim plan chiar pe Andrei Moroiță.

 

 

”Când am ajuns la Ploiești, după partida de la Cluj, spre dimineața zilei de astăzi, prin zona Boldescu, m-am intersectat cu un urs. Am alarmat, imediat, autoritățile”, a precizat Andrei Moroiță după matinala întâlnire cu ursul.

 

 

De la Drăgănești la Cluj!

 

Când timpul îi permite, neavând delegări la nivel înalt, Andrei Moroiță merge și la jocuri din campionatul județean Prahova.

 

Etapa trecută, la Drăgănești, în partida Progresul-CSO Boldești, 0-5, Moroiță l-a eliminat pe căpitanul echipei gazdă, pentru două avertismente, în minutul 4 al jocului.