FAZA ZILEI : Doi puştani au furat benzină dintr-o maşină ca să facă bani de internet

 

Marţi noapte Inspectoratul de Jandarmi Judeţean a organizat în municipiul Botoşani, o acţiune pentru prevenirea şi combaterea furturilor din auto. Astfel, un echipaj al instituţiei, în jurul orelor 23:30, a surprins în flagrant pe Aleea Parcului, doi tineri care sustrăgeau benzină cu ajutorul unui furtun din rezervorul unui autoturism parcat în faţa unui bloc din zonă.         
Aceştia au fost conduşi la sediul inspectoratului pentru stabilirea identităţii şi continuarea cercetărilor în legătură cu fapta săvârşită. După stabilirea identităţii, Liviu P., de 16 ani şi Cătălin C., de 17 ani, au declarat jandarmilor că intenţionau să vîndă benzina pentru a face rost de bani pe care ulterior să-i cheltuiască  la o sală de internet. În momentul în care au fost prinşi de către jandarmi, cei doi tineri reuşiseră să sustragă din rezervorul autoturismului aproximativ 3 litri de benzină, care era colectată într-un bidon de 5 litri. Jandarmii au restituit carburantul proprietarului autoturismului, iar celor doi li s-a întocmit dosar cu acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de ,,tentativă de furt calificat”, care a fost înaintat spre soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.