Fântâna arteziană din parcul Primăriei şi cea de pe Sucevei în reabilitare

 

Primăria a început lucrările pentru reparaţia a două fântâni arteziene din municipiu care de ani de zile au rămas în stare de nefuncţionare. Este vorba despre cea din Parcul Primăriei unde deja astăzi salariaţii municipalităţii lucrau cu un utilaj pentru înlăturarea resturilor din beton rămase.

Cea de-a doua fântână arteziană care va deveni funcţională în scurt timp este cea din Părculeţul Sucevei. Ambele sunt reabilitate în cadrul unui program cu finanţare europeană şi vor avea o imagine cu totul diferită faţă de cea dinainte, în acest sens fiind contractate serviciile unui arhitect. „În proiectele astea cu bani europeni avem de rezolvat fântâna din Parcul Primăriei şi cea din Parcul Sucevei. Ambele fântâni pierdeau apă, deci era un consum exagerat de apă şi fiindcă există banii necesari, bani europeni, o să arate frumos”, a declarat viceprimarul Viorel Iliuţă. După reabilitarea celor două fântâni şefii Primăriei speră ca acestea să u mai înregistreze pierderi de apă chiar şi în condiţiile în care vântul va bate cu putere.
CITEŞTE:
 Made in Botoșani : Puradeii fac baie în artezienele din Centrul Vechi – FOTOGALERIE
Fântâna arteziană din Parcul Primăriei pe timp de noapte
Fântâna arteziană din Parcul Primăriei pe timp de zi