Facturi plătite de Direcția Județeană de Drumuri a CJ-ului pentru lucrări neexecutate în realitate, la o investiție marca PSDragnea

Două firme, una din Iași și alta din Buzău, care au participat la licitația pentru „reabilitarea podului metalic cu grinzi principale cu zăbrele pe DJ 292 peste râul Jijia, în localitatea Broscăuți”, au încasat facturi pentru lucrări care nu au fost executate și în realitate.

 

Control financiar la CJ Botoșani 

 

Asta reiese din raportul Curții de Conturi care a efectuat un amplu control financiar la Consiliul Județean, în perioada 25 februarie – 23 aprilie 2019.

 

Au fost găsite o serie de nereguli și s-au stabilit măsuri de remediere de către controlorii financiari. Erorile nu au fost multe la număr, unele s-au corectat deja, altele sunt în curs.

 

Spre exemplu, Curtea de Conturi a avut obiecții în ceea ce privește investiția sus menționată, în cazul căreia Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani a luat măsuri de recuperare a unei sume plătită unui executant de lucrări.

 

Facturi pentru nimic

 

DJDP a plătit în baza contractului de lucrări nr. 36 din 5 ianuarie 2018 lucrări în valoare de 58.287 lei, cu toate că acestea nu erau executate.

 

Curtea de Conturi a mai constatat că în ultimii trei ani compartimentul de audit public din cadrul aparatului de specialitate al președintelui CJ Botoșani nu a realizat nicio misiune de audit public la DJDP Botoșani.

 

Iar concluzia a fost că auditorii ar fi descurajat astfel de erori. Pentru că asta spune că s-a întâmplat la acest obiectiv de investiții, directorul DJDP

 

„S-a constatat că a fost o eroare, era o diferență la cantitatea de fier, au fost făcute niște note de renunțare acolo și normal asta s-a imputat. Am luat legătura cu constructorul în timpul controlului și s-a recuperat suma, și-a dat seama de eroare. Cantitatea de fier era prinsă în documentație, ulterior s-a renunțat la niște lucrări, s-au făcut altele suplimentare și de aici acea eroare”,

Cătălin Gheorghian, director DJDP.

 

*Cătălin Gheorghian, foto mijloc, alături de Dorin Birta (dreapta), vicepreședinte PSD la CJ Botoșani 

 

Suma a fost recuperată în timpul controlului cu tot cu penalități în valoare de peste 1.900 de lei. Banii au fost recuperați de la firmele SC Conhidro SRL din Iași și SC Construcții Feroviare Drumuri Poduri SRL Buzău, care au lucrat în asociere la realizarea podului de la Broscăuți.

 

Prejudiciul de 58.287 de lei a fost încasat în baza unor facturi emise de constructor și înscrise în situațiile de lucrări pentru:

 

  • 3.490 kg confecții metalice diverse și transportul rutier aferent, pe o distanță de 40 km în sumă totală de 46.211 lei;

 

  • 1.0945 tone parapet din țeavă sub formă de panouri inclusiv stâlpi, cu transportul rutier aferent pe o distanță de 40 km și ore macara aferente în sumă totală de 12.076 lei.

 

Inspectorii de la Curtea de Conturi au arătat că efectuarea plăților se face numai pe bază de acte justificative, iar printre cauzele care au condus la această abatere a fost și neîndeplinirea de către personalul DJDP a unor verificări a realității și a facturilor emise de executantul lucrării.

 

Investiție pesedistă prin PNDL-ul lui Dragnea 

 

Directorul DJDP a arătat că nu au existat repercusiuni pecuniare împotriva personalului DJDP care s-a ocupat de investiția de la Broscăuți.

 

Proiectul de reabilitare a podului din Comuna Broscăuți este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), programul înființat de Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, etapa a II-a, valoarea contractului de lucrări fiind de 1.937.787,02 lei, la care se adaugă T.V.A. în valoare de 368.179,54 lei.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store