Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 1-30 aprilie 2024, în spațiul Colecției de Artă, expoziția personală „George Șpaiuc – Atelier 60”.
Pe simeze sunt expuse 32 de lucrări realizate în tehnica ulei/pânză, artistul abordând tematica preferată: natura statică (flori) și peisajul (urban, rural și marin).
Născut în 1964, în comuna Hlipiceni, județul Botoşani, și absolvent al Școlii Populare de Arte ,,George Enescu” Botoșani, artistul George Șpaiuc a început, din 1988, să participe la taberele de pictură organizate la Ipoteşti, Agafton, Şendriceni, Câmpulung Moldovenesc, Putna, Stupca, Sucevița, Crivaia, Vatra Dornei, Balcic, Sozopol, Kötegyán, Bélmegyer, Albac, Moneasa, Sălciua, Sighișoara, Cetate etc.
De-a lungul vremii, a deschis numeroase expoziții personale la Botoșani, Cluj-Napoca, București, Suceava, Iași și Vatra Dornei, participând la expoziții colective în țară și străinătate, la București, Botoșani, Vatra Dornei, Suceava, Iași, Piatra-Neamț, Bacău, Pitești, Reșița, Roma (Galeriile Degli Artisti, 1999, 2000, 2001), Oakville (Canada, 2008), Hliboca, Cernăuți și Chișinău.
A fost prezent cu lucrări în licitațiile organizate de casele Monavissa, Grimberg și Goldart. Lucrările sale au ajuns în colecţii private din România, Italia, Statele Unite, Ucraina, Germania, Anglia, Canada, Grecia, Belgia, Argentina, Franța, Emiratele Arabe Unite, Bulgaria etc.
Ultima expoziția personală deschisă de artist la Botoșani, cu denumirea ,,Drag de Botoșani”, a fost un omagiu dedicat orașului în care trăiește și a putut fi vizitată de public în perioada 1-30 iulie 2022.
Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 6 aprilie 2024, ora 11:30, la Colecția de Artă din Piața Revoluției, nr. 12. Și va fi prezentat de prof. univ. dr. Corneliu Iațu.
(Foto: depositphotos)