EXCLUSIV: Revoltă în PNL Botoșani, aproape toți primarii amenință cu demisia din cauza noului prefect

Informațiile care au început să circule în lumea politică privind posibilitatea numirii unui prefect sprijinit de ALDE a tensionat și mai mult situația în PNL Botoșani, unde oricum nu era foarte liniște de la preluarea guvernării.

 

Aproape toți primarii liberali s-au strâns astăzi la Ștefănești și au hotărât să demisioneze în bloc din partid în cazul în care Guvernul Orban acceptă desemnarea unui membru ALDE ca prim reprezentant în județ.


Deși varianta vehiculată mai întâi în mass-media centrală a fost negată de președintele PNL Botoșani, unii primari susțin că există cel puțin ”o nuanță de adevăr”.


Și pentru ca posibilele negocieri de la nivel central să nu lase județul fără prefect liberal, au convenit să demareze o acțiune în forță.


Aceasta mai ales că, potrivit legii, cu jumătate de an înaintea alegerilor locale primarii nu își mai pierd mandatele dacă pleacă din partidul pe lista căruia au candidat.


Iar termenul de șase luni se va împlini în curând.


La ședința care are loc în orașul de pe malul Prutului participă inclusiv primarii de Flămânzi, Ștefănești și Mihai Eminescu, localități care alături de Botoșani se află în topul celor care au adus cele mai multe voturi pentru Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale.

 

Lipsesc însă primarii de Botoșani și Răchiți.


La întrunire este așteptată și vicepremierul Raluca Turcan, care ar urma să aibă parte de o primire nu tocmai călduroasă tocmai pe fondul propagării informațiilor privind cedarea funcției de prefect și/sau a celei de subprefect altor formațiuni politice, lucru considerat nedrept și umilitor de către amintiții liberali după ce au învins PSD la Botoșani pentru prima dată în istorie.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store