EXCLUSIV : Nechita reangajat la Gardă şi dat afară într-un minut – DOCUMENT ULUITOR

 

Evenimente incredibile s-au succedat marţi la soluţionarea contestaţiilor depuse după testarea profesională organizată de Comisariatul General în vederea desemnării comisarilor ce vor fi disponibilizaţi.

La ora 13:00 i s-a admis contestaţia
Astfel, în jurul orei 13:00, forurile superioare de la Bucureşti au făcut publică lista comisarilor cărora li s-au admis contestaţiile. După cum se poate vedea şi în facsimilul de mai sus, alături de alte cadre din judeţele Braşov, Cluj, Ialomiţa, Prahova şi Vrancea apare şi fostul şef al secţiei de la Botoşani, Laur Nechita. Anunţul a fost postat pe site-ul Gărzii Financiare, deci este cât se poate de oficial, fiind de altfel semnat atât de preşedinte, cât şi de secretar. Nechita apare cu un total de 64,67 de puncte, având astfel al doilea punctaj dintre toţi cei cărora li s-au admis contestaţiile. Pe documentul postat pe gardafinanciara.ro se precizează „19.07.2011, ora 13:00”, iar în titlu se specifică şi că este vorba de comisari care au dat examenul la centrele din Braşov, Cluj, Ialomiţa, Prahova, Vrancea şi Suceava, de la ultimul provenind şi Nechita.
Şi tot la ora 13:00 i s-a respins
Fostul şef al Gărzii nu a avut însă prea mult timp să se bucure întrucât ceea ce a urmat a fost uluitor. Pur şi simplu, după câteva zeci de minute, anunţul respectiv a dispărut şi a apărut un altul (foto jos), în care apar toate celelalte nume menţionate şi iniţial ca salariaţi cărora li s-au admis contestaţiile, cu excepţia lui Laur Nechita. Incredibil este că în anunţ se precizează tot „19.07.2011, ora 13:00”, ceea ce însemnă că în acelaşi minut Nechita a fost mai întâi în rândul comisarilor care au absolvit examenul, iar ulterior a trecut între cei care l-au picat. Şi mai multe semne de întrebare ridică faptul că primul anunţ, cel în care Laur Nechita luase testarea, este semnat de preşedintele şi de secretarul comisiei, iar cel de-al doilea nu mai are vreo iscălitură. În schimb, în titlu continuă să apară şi centrul Suceava ca având minim un comisar căruia i s-a admis contestaţia, dar nu mai apare nici Nechita şi nici vreun alt comisar care să fi dat examenul la centrul din Suceava. „Eu sunt în concediu medical, când îl termin mă duc la serviciu”, ne-a declarat Laur Nechita. Şi aceasta deoarece fostul şef al secţiei Botoşani a Gărzii Financiare avea anunţul în care se află pe lista celor admişi.