Podul de peste Buhai, consolidat la un an de la inundaţii

 

La mai bine de un an de la inundaţii, luni au început lucrările de consolidare a podului de peste pârâul Buhai. Firma care execută lucrarea este European Serv Catering din Satu Mare, cea care a câştigat licitaţia organizată de Compania Naţională de Investiţii.
Potrivit lui Ioan Băbuţ, şeful punctului de lucru de la Dorohoi, lucrările vor dura o lună de zile şi presupun consolidarea susţinerii de mijloc a podului, executarea de drenuri şi ziduri de susţinere. „Lucrarea nu este complicată şi dacă vom avea vreme frumoasă, ne vom încadra în termen. Mai greu a fost cu aducerea utilajelor în zonă din cauză, că a trebuit să trecem prin curţile oamenilor, însă am avut sprijin din partea reprezentanţilor Primăriei”, a declarat Ioan Băbuţ. Prezent la faţa locului, viceprimarul Sorin Clim, a precizat că lucrările începute luni reprezintă prima etapă, respectiv intervenţii de primă urgenţă asupra structurii podului, urmând ca în viitor să se desfăşoare şi cea de-a doua etapă, de consolidare propriu-zisă. Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 35.000 de lei, sumă provenită de la Compania Naţională de Investiţii. Lucrările de intevenţii de primă urgenţă asupra podului de peste pârâul Buhai au devenit necesare după ce structura construcţiei a fost afectată de inundaţiile din vara anului trecut.