Răbdarea este o virtute: Un român a obținut permisul după 7 ani de încercări eșuate

Obținerea permisului de conducere în România a devenit o provocare majoră pentru mulți candidați. 

 

Un caz interesant este al unui român care a susținut examenul de peste 60 de ori începând din 2017, reușind în cele din urmă să obțină permisul anul trecut, după șapte ani de încercări. 

 

În România, legislația rutieră s-a dovedit a fi un obstacol major pentru mulți aspiranți la titlul de șofer, potrivit digi24.ro.

 

„De vină sunt școlile și, evident, instructorii Din cei peste 52.000 de candidați care au dat proba teoretică anul trecut, aproape jumătate au picat. Nici proba practică nu s-a dovedit mai accesibilă. Mai puțin de jumătate din cei 49.000 de cursanți au reușit să o treacă cu succes. „Ajungând acum la partea de practică, aici sunt de vină școlile și, evident, și instructorii. (…) Acesta e și motivul pentru care suntem primii în Europa la accidente cu victime, școala de instructori, partea practică, o pot face și o groază de alți instructori care habar n-au să conducă, habar n-au de ce înseamnă pedagogie, nu știu să predea unui cursant, dar fac această meserie”, spune Marius Teodorescu, instructor auto.
 

Recordul național la repetarea examenului pentru permisul auto pare să îl dețină un român care a început școala de șoferi în anul 2017. 

 

Ambițios, omul a dat de permis de peste 60 de ori, prima dată în 2017 și a reușit, în final, să obțină carnetul abia anul trecut, după ce a dat examene timp de șapte ani.

 

„În anul 2024 au fost susținute aproximativ 705.000 de examinări privind proba teoretică, 46% dintre candidați reușind să promoveze această probă. De asemenea, au fost susținute aproximativ 581.000 de examinări privind proba practică, aproximativ 50% dintre candidați reușind să promoveze proba și să obțină permisul de conducere de la prima examinare”, a declarat Loredana Pisică, purtător de cuvânt al Direcției Generale de Permise.

 

(Foto: pilotbotosani.ro)