Personal suplimentat la Frontieră: Controale anunțate în minivacanță

În perioada 24-26 ianuarie, aproximativ 300 de polițiști de frontieră vor asigura, zilnic, un control eficient și operativ în punctele de frontieră și, totodată, vor desfășura misiuni specifice în zona de competență. 

 

Numărul polițiștilor de frontieră de la granița cu Ucraina și Moldova, care își desfășoară activitatea în cabinele de control și verifică documentele de călătorie, va fi suplimentat, aceștia urmând să folosească, dacă situația o va impune, inclusiv stații mobile de control.

 

De asemenea, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau de ieșire, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de frontieră.

 

Referitor la situația camioanelor care tranzitează granița în perioada minivacanței, menționez că la nivelul structurilor noastre au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului și a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport.

 

Este important de reținut că persoanele care intenționează să meargă pe teritoriul altui stat trebuie să aibă asupra lor un document de călătorie valabil, respectiv pașaport sau carte de identitate. Iar cetățenii români minori și însoțitorii acestora trebuie să aibă în continuare asupra lor aceleași documente care erau necesare și înainte de integrarea în spațiul Schengen.

 

În încheiere, polițiștii recomandă celor care tranzitează frontiera externă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internațional, pentru a evita supraaglomerarea doar a unora dintre acestea, iar celor care tranzitează frontiera internă, le recomandăm să circule cu prudență, în special atunci când tranzitează frontiera și să respecte indicațiile polițiștilor cu care este posibil să se întâlnească pe traseu.