EXCLUSIV : Bătaie sindicală pe şefia Casei Sindicatelor

 

Casa Sindicatelor, sala de spectacole Marius Orosanu Casa de Cultură a Sindicatelor din Botoşani stă de mai bine de două luni cu şef interimar din cauza disputelor dintre membrii consiliului de administraţie. Acesta este compus din liderii judeţeni ai CNSLR Frăţia, BNS, Cartel Alfa şi CSDR, plus directorul general, persoană care însă nu este nominalizată, iar toţi aceştia nu reuşesc să se pună de acord asupra unui singur om pe care să îl sprijine şi care să fie numit de Asociaţia Naţională a Caselor de Cultură a Sindicatelor din România (ANCCSR). "Dl.Rău a avut unele manifestări nu foarte potrivite" Pe 10 noiembrie fostul director Neculai Sîrbu a ieşit la pensie, iar Ştefan Ţarcă l-a propus pentru preluarea postului vacantat pe referentul cultural Valentin Rău, cel care preluase interimatul în perioadele în care Sîrbu fusese suspendat. Vasile Chiru, Marius Oroşanu şi Gheorghe Constantinescu nu au fost însă de acord. Ei doresc implementarea unui sistem de conducere colectivă, fără director general. „Dl.Rău a avut unele manifestări nu foarte potrivite faţă de organizaţiile sindicale care sînt în structura de conducere a consiliului de administraţie. Apoi, este criză şi cred că ar trebui să facem economie”, a declarat Marius Oroşanu, liderul judeţean al Cartel Alfa pentru MartorIncomod.ro. Potrivit acestuia, cu tot cu dările la stat cheltuiala cu salarizarea directorului ar trece de 3.000 de lei pe lună, iar neplata acesteia ar duce la o economie anuală de circa 36.000 de lei. Valentin Rau "În cîteva zile trebuie să vină numirea" În aceste condiţii, deşi mass-media l-a prezentat pe Valentin Rău director interimar, fără ca acesta să spună că nu ocupă această funcţie, şefia Casei de Cultură a Sindicatelor este deţinută de contabilul şef Brînduşa Badiu. „Eu nu am spus niciodată că sînt director. Pentru mai multe amănunte puteţi lua legătura la ANCCSR. Am vorbit acolo, decizia s-a luat, în cîteva zile trebuie să vină numirea”, ne-a spus Valentin Rău. Sindicalişti care nu îl sprijină susţin însă altceva. Potrivit acestora, la ANCCSR s-ar fi trimis cele două variante de conducere a instituţiei, cea a lui Ţarcă şi cea a trioului Chiru – Oroşanu – Constantinescu, iar forul tutelar din capitală nu a luat o decizie. Ca atare, s-a trimis o nouă adresă prin care se solicită tranşarea problemei şi încă se mai aşteaptă un răspuns. Sergiu BĂLĂŞCĂU