Eminescu sărbătorit în Consiliul Local Dorohoi cu proiecte pentru spital

Consiliul Local Dorohoi s-a întrunit de ziua poetului Eminescu în şedinţă extraordinară. Toate cele trei proiecte de pe ordinea de zi au avut adresabilitate către Spitalul Municipal din Dorohoi, care a primit de mult promisiuni pentru finanţarea unor obiective cu sprijinul administraţiei locale şi al Ministerului Sănătăţii.

 

Proiectul pentru aprobarea dotării cu echipament medical de înaltă performanţă era necesar, la fel ca şi celelelate două, să fie aprobat până la data de 16 ianuarie, pentru a fi trimisă documentaţia la minister. Consiliul Local va acorda suma de 213.000 lei din bugetul local, ceea ce reprezintă 10% pentru cofinanţarea unui computer tomograf, restul de 90%  urmând a fi transferată de la Ministerul Sănătăţii.
Dorohoienii şi cetăţenii din localităţile arondate pot face investigaţii în prezent la Suceava şi Botoşani, dar cel de la judeţ este  stricat momentat.Având în vedere numărul mare de pacienţi care solicită şi au nevoie de efectuarea investigaţiilor unitatea spitalicescă a adus mereu în discuţie achiziţionarea unui asemnea aparat. Spitalul are spaţiu adecvat depozitării aparatului şi are personal specializat, doi medici radiologie şi imagistică medicală cu competenţe în tomografie computerizată.
Dotarea spitalului cu tomograf, cât şi reabilitarea blocului materno-infantil au fost prezentate ministrului Nicolae Bănicioiu, pe parcursul vizitei la Spitalul Dorohoi, anul trecut, în luna noiembrie.
(M.A)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Nicolae Bănicioiu promite să aducă la Dorohoi un computer tomograf