Drumuri de 24 milioane euro

 

Autorităţile locale din Regiunea de Nord-Est au semnat, în cadrul Programului Operaţional Regional, contracte pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere în valoare de 170 milioane de euro, fără TVA, din care peste 134 milioane de euro reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă, transmite NewsIn.

Lider între cele şase judeţe este Iaşi, cu trei proiecte în valoare de 50 milioane de euro, urmat de Suceava, cu şase proiecte în sumă 32,2 milioane de euro şi Botoşani, cu contracte semnate în valoare de 24 milioane de euro. În cele cinci judeţe vor fi reabilitate 15 drumuri judeţene, lucrările în cazul unora fiind deja demarate, în timp ce alte proiecte sînt încă la faza de licitaţii. Unul din proiectele depuse de autorităţile ieşene vizează reabilitarea DJ 282B Iaşi – Botoşani. Licitaţia a fost organizată, însă contractul nu a fost încă atribuit deoarece termenul pentru depunerea contestaţiilor expiră în 9 aprilie.

În Botoşani din fondurile menţionate se vor moderniza DJ 294 Mihălăşeni - DN 24C şi DJ 291B Lozna - Dersca – Mihăileni.