Doi oameni simpli păcăliți de niște hrăpăreți: Căutau fier vechi dar au plecat cu altceva

Metoda lor este de a pătrunde în curtea oamenilor. Unul din grup distrage atenția proprietarilor, ceilalți caută bunuri de valoare.

 

Asta s-a întâmplat unei familii din Botoșani care a primit în curte niște indivizi. Și desigur că aceștia nu a plecat cu mâna goală ci i-au sustras păgubitului două telefoane mobile. Bărbatul a alertat autoritățile care au reușit să-l prindă pe făptaș. Drept urmare, după o anchetă bărbatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt calificat.

 

Cei doi au fost prezenți săptămâna aceasta la Judecătoria Botoșani unde au dat o declarație cu privire la cele întâmplate. Mai întâi a luat cuvântul botoșăneanul păgubit care a relatat firul evenimentelor.

 

„Inculpatul și alte persoane au venit la domiciliul meu spunându-mi că adună fier vechi. Deși eu le-am spus că eu nu am de dat decât un televizor vechi, aceștia au început să umble prin curte. La un moment dat l-am văzut pe inculpat ieșind din casă și mergând spre mașină moment în care i-am spus soției să închidă porțile. Aceasta nu a mai apucat pentru că inculpatul și celelalte persoane au demarat mașina ”,

a relatat botoșăneanul

 

În continuare, el a povestit că a anunțat organele de Poliție care au oprit mașina pe raza comunei Tudora și astfel a reușit să-și recupereze bunurile. Acesta a solicitat un prejudiciu în valoare de 1.000 de lei dar de asemenea să i se plătească transportul și zilele pierdute la proces.

 

De cealaltă parte, bărbatul care a furat bunurile a recunoscut totul. Acesta este originar din comuna Cuza Vodă, județul Constanța.

 

„Este adevărat că am intrat în locuință de unde am sustras două telefoane mobile. Menționez că bunurile au fost recuperate în aceeași zi de către organele de Poliție”,

a spus bărbatul

 

Pe lângă acestea, a mai mărturisit: Am greșit foarte mult. Nu știu ce era în capul meu.

 

Având în vedere că a recunoscut fapta comisă va fi judecat prin procedură simplificată. De altfel, este de acord să despăgubească pe cel care l-a jefuit. La primul termen i-a și dat suma de 500 de lei urmând să îi acorde restul sumei de bani în perioada următoare.

 

 

download from google play download from apple store