Iftime, criză de nervi înainte de FC Botoșani - Dinamo: Suntem o ligă de proşti. E o prostie

Situația de aseară de pe stadionul municipal a generat o serie de nemulțumiri în rândul oficialilor moldoveni și nu numai.

 

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a reacționat nervos după ce arbitrul Andrei Chivulete decisese inițial amânarea partidei cu Dinamo timp de o oră, în ciuda faptului că ninge abundent la Botoșani.

 

 

"Mi se pare că suntem într-o zonă în care lumea devine neserioasă. Suntem o ligă de proşti. Jucăm mâine, poimâine, peste două săptămâni. Am avut folie pe teren până la ora 18:00, am avut 70 de oameni. Ce putem face cu ninsoarea asta? Să ne sancţioneze. Mâine va ninge la fel. Stau oamenii în vestiar şi beau ceai. E o prostie. Regulamentul e semi-idiot. Am plecat de la stadion, nu e nimeni pe stadion. Jucăm fără spectatori cu Dinamo? E ca în Siberia",

a spus Iftime, la TV Digi Sport.

 

Ulterior, s-a stabilit ca meciul să nu se dispute deloc , anunțul oficial privind reprogramarea partidei urmând să fie făcut în perioada următoare, scrie GSP

 

 

download from google play download from apple store