Moldovenii sadea cu BMW au depășit până ce au sărit de pe stradă, marea surpriză a venit la anchetă - FOTOGALERIE

O cursă de câteva mii de kilometri s-a terminat nefericit pentru doi cetățeni din Republica Moldova. Veniți din Europa Occidentală, aceștia s-au oprit fără voia lor, duminică seară, tocmai la Botoșani.

 

Oboseala și carosabilul cu polei par să își fi spus cuvântul. Basarabenii se aflau într-un BMW și mergeau spre țara de origine, însă au făcut accident la capătul străzii Împărat Traian.


Din câte se pare, conducătorul auto a dorit să efectueze o depășire, însă manevra sa a coincis cu un viraj la stânga efectuat de un șofer aflat în fața sa.


Pentru a evita impactul, moldoveanul a tras tare stânga de volan, însă a ieșit și mai rău.


Aceasta pentru că a acroșat și mașina din fața sa, dar și BMW-ul în care se afla a părăsit carosabilul și s-a izbit într-o grămadă de zăpadă și gheață aflată în afara șoselei.


Automobilul a rămas blocat acolo și a fost extras de un echipaj de la SOS Botoșani.


Marea surpriză a venit însă când polițiștii au demarat cercetările și au observat că BMW-ul nu avea acte în regulă astfel încât mașina cu siguranță nu va mai ajunge în Republica Moldova nici măcar avariată.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store