Doi jandarmi botoşăneni, gest umanitar pentru cetăţenii aflaţi în suferinţă - FOTOGALERIE

Dan și Cosmina sunt doi dintre jandarmii care au donat sânge marţi dimineață, în urma apelului făcut de Centrul de Transfuzie Sanguină Botoșani.

 

Cei doi nu sunt la prima donare, iar carnetele de donator o dovedesc cu prisosință. În funcție de planificarea în serviciu, alți colegi din Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor dona sânge în săptămâna în curs, deoarece deficitul de sânge există în continuare, iar bolnavii din spitale așteaptă ajutorul semenilor.

„Ne bucurăm că putem fi de folos cetățenilor și pe această cale, acest gest putând aduce un zâmbet pe fețele celor pentru care ,,Sângele înseamnă viaţă!”” au transmis cei doi jandarmi

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store