Disperare la locul tragediei: Fata-i moartă, fata-i moartă?

La puțin timp după producerea accidentului de lângă Baisa a ajuns la fața locului și unul dintre prietenii la care tinerii veniseră în viză. Tânărul a povestit că a încercat să o contacteze telefonic pe fată și s-a speriat văzând că nu răspunde.

 

Într-un final i-a răspuns prietenul fetei, care în stare de şoc i-a transmis doar că a avut un accident, fără să îi spună că iubita sa a murit. Băiatul de la Botoşani a ajuns disperat la faţa locului.
„Fata-i moartă, fata-i moartă?” întreba el continuu.
Când a aflat cumplita veste a izbucnit în plâns, după care a început să-şi anunţe cunoscuţii la telefon.
CITEŞTE ŞI:
 Povestea accidentului: Iubitul de la volan e viu, iubita din dreapta s-a dus – GALERIE FOTO
”Din primele verificări se pare că, avem un accident soldat cu victime. Trei par a fi în stare mai gravă, iar o persoană este decedată. Este vorba de autoturismul Opel Corsa care venea dinspre Botoșani spre Suceava pe Drumul European 58. La kilometrul 30 se pare că nu adaptează viteza la un carosabil umed și pierde contolul aspura volanului, pătrunde pe contrasens unde intră în impact frontal cu autoturismul Skoda Octavia care circula din sens invers. Efectuăm verificări să vedem mai multe detalii despre accident”, a declarat inspector principal Andi Barbacaru de la Serviciul Rutier Botoșani.
Prietenul fetei este la Urgenţele de la „Mavromati”. (A.D.)
VEZI ŞI:
 Alţi trei răniţi în accidentul de la Baisa, fata decedată ar fi stat „pe locul mortului”