ALARMĂ într-un bloc din Botoșani: Vecinii au sunat după ajutor din cauza fumului

Fumul gros a fost observat de vecini, care au sunat după ajutor la pompieri.

 

Din cauza unei tigăi uitate pe foc

 

Incidentul s-a produs, în urmă cu puțin timp, într-un apartament, situat la etajul II al unui bloc de pe strada Aleea Parcului, din municipiul Botoșani. 

 

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o ambulanță SAJ. 

 

Aceștia au constatat faptul că fumul provenea de la o tigaie cu mâncare uitată pe foc. Proprietarul, un bărbat în vârstă de 61 de ani, a fost găsit dormind într-una dintre camere. Acesta a fost preluat de echipajul SAJ și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Bărbatul a refuzat transportul la spital. 

 

Pompierii au aerisit spațiul și s-au asigurat că pericolul a fost înlăturat.

 

Sfaturile pompierilor

 

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, pompierii recomandă:

  • să nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată; 
  • după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;
  • curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;
  • nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.   

 

Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie: 

  • opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;
  • nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste aceasta;
  • stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea. 

 

Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.