Invitațiile pe care nu vrei să le primești niciodată: Doi botoșăneni s-au trezit cu ele în ușă 

Mai mulți saci cu moloz și obiecte sanitare au fost depozitați pe spațiul verde dintre blocuri.

 

În dimineața zilei de 3 octombrie, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine și Liniște Publică, pe timpul perioadei de patrulare, au depistat, mai mulți saci cu moloz rezultați din reparații în locuințe dar și alte obiecte sanitare, depozitate pe spațiul verde dintre blocuri, pe strada Alexandru Donici nr.3 și Aleea Parcul Tineretului nr.11.

 

În urma verificărilor, numitul P.D. domiciliat pe strada Alexandru Donici a fost sancționat contravențional cu avertisment scris conform prevederilor Hotărârii de Consiliu Local (HCL) nr. 355/2011 și s-a mai aplicat termen de 24 ore pentru eliberarea a domeniului public.

 

În cazul situației identificate în Parcul Tineretului, polițiștii locali au lăsat invitație de prezentare la sediul Poliției Locale a municipiului Botoșani, pe ușa locuinței persoanei asupra căreia există suspiciuni că ar fi încălcat prevederile legale, cu privire la depozitarea deșeurilor în alte locuri decât cele autorizate.