Discurs înflăcărat la Tineret cu-n spadasin al verbului care urăște uzurpatorii

De ani de zile pe data de 15 ianuarie, unul dintre cei mai mediatizați dintre scriitori din România s-a obișnuit să se afle la Botoșani. Indiferent de vreme, indiferent de sarcini. Nu a lipsit de la vreo gală a decernării Premiului Național Mihai Eminescu, iubitor înflăcărat fiind al celui mai mare poet român.

 

El este Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România și mare iubitor al operei eminesciene. Molcom și înțelept la vorbă, înflăcărat când vine vorba despre Eminescu, una dintre iubirile din viața sa. Varujan Vosganian a urcat pe scenă pentru a se adresa audienței, imediat după directorul Direcției de Cultură, Dănuț Huțu care a transmis mesajul ministrului culturii.
De data asta vă rog să-mi permiteți să nu vin singur ci împreună cu dv. Eu cred că noi trebuie să-l ajutăm pe Mihai Eminescu să nu fie singur. El ne ajută pe noi, de secole încoace Eminescu a fost cu noi și am găsit în gândurile lui, încurajări. Eminescu a preluat asupra lui multe dintre grijile noastre. Întrebarea este ce facem noi pentru Mihai Eminescu?”, a spus printre altele Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România.
Discursul său a fost centrat pe modul în care-l percepem pe Mihai Eminescu, dincolo de simplul fapt de a-i recita poeziile.
(G.E.)
CITEȘTE:
 Varujan sfios la Gala de la Teatru -  discurs cu întrebare retorică – VIDEO